Consiliul Concurenței a participat la PRIA Business Summit RM – România

Consiliul Concurenței a participat la PRIA Business Summit RM – România

Consiliul Concurenței a participat la PRIA Business Summit Republica Moldova-România – cel mai mare summit online de colaborare de business între cele două țări: investiții, fonduri, import-export și idei pentru dezvoltarea antreprenorilor din ambele țări.

Reprezentanți ai mediului de afaceri din ambele țări, alături de autorități și asociații de business au dezbătut cele mai importante teme: legislație, finanțări, investiții, oportunități de  colaborare și extindere între cele doua piețe, dar și de import-export.

Evenimentul a întrunit reprezentanți de nivel înalt ai Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova, Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de afaceri din România, Agenției de Investiții a Republicii Moldova, Federației Patronatelor Societăților din Construcții din România, Federaţiei Patronatului din Construcţii şi Producerea Materialelor de Construcţie a Republicii Moldova, Prysmian, ACI Partners, Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, Corporației Financiare Internaționale (IFC), Asociației Femeilor Antreprenoare din Moldova.

Consiliul Concurenței a informat despre modificările ce urmează a fi efectuate la Legea 183/2012 în contextul alinierii la Directiva (UE) 2019/1 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne.

Scopul evenimentului este de a oferi participanților posibilitatea de a schimba idei cu cei care au aceleași preocupări, dezvolta parteneriate de business între companiile din cele două ţări și creșterea apetitului colaborării antreprenoriale, dar și al extinderii între cele două țări.

Cristina Pendea

Share