Confecţionează păpuşi de porţelan, însă acum vrea să transmită mai departe portul naţional al ţării noastre. Află povestea Valentinei Cemârtan

Confecţionează păpuşi de porţelan, însă acum vrea să transmită mai departe portul naţional al ţării noastre. Află povestea Valentinei Cemârtan

Tradiţiile populare reprezintă bogăția neamului nostru și trebuie transmise noilor generaţii. De această părere este meșterița populară Valentina Cemârtan din satul Țolica, raionul Cantemir, care confecţionează de mulţi ani păpuşi de porţelan, iar, datorită Organizației Internaționale a Muncii și Uniunii Meșterilor Populari, a reușit să instruiască și să transmită secretele meșteșugului și altor două femei din localitate. Valentina Cemârtan ne-a povestit cu zâmbetul pe buze că dragostea pentru păpuşile confecţionate o are încă din copilărie. Atunci, utiliza textile, iar acum a descoperit materialul perfect – porțelanul.

„Cred că este un avantaj al porțelanului pentru că este foarte ieftin. Se face dintr-un fel de clei de lemnărie, se amestecă încet cu amidonul şi iese aşa o masă foarte fină de-a o lucra, mobilă. Deci, m-am îndrăgostit şi noi şi fetele în porţelan şi facem lucruri frumoase din porţelan.”, a declarat Valentina Cemârtan, locuitoare din Ţolica, Cantemir.

Meşteriţa spune că s-a specializat pe păpuşi populare prin intermediul cărora vrea să promoveze portul naţional al ţării noastre.

„De la început am început a le face istorice, deci asta este din secolul al XVI-lea. Mai recentă, iată e naţională, chiar cu atribute, cu o scripcă, cu instrument muzical. Apoi am aici un moş care cântă la tobă.”, a declarat Valentina Cemârtan, locuitoare din Ţolica, Cantemir.

Datorită asistenței financiare obținute din partea Organizației Internaționale a Muncii și Uniunii Meșterilor Populari, femeia a reuşit să achiziţioneze tehnică modernă pentru confecţionarea păpușilor.

„Avem o maşină profesională pe care tot noi împreună am căutat-o, am găsit-o ca să ne satisfacă cerinţele noastre pentru a face păpuşa şi este decor profesional, Minerva Decor Profesional, care face peste 400 de tipuri de cusături, ceea ce o să ne permită foarte bine de a lucra cu ea.”, a declarat Valentina Cemârtan, locuitoare din Ţolica, Cantemir.

Valentina s-a arătat încântată că a reuşit prin intermediul proiectului să înveţe şi alte două femei tehnica porțelanului, iar împreună cu acestea să confecţioneze cât mai multe obiecte.

„Timp de trei luni de zile am participat la proiect, rezultatul e că am învăţat de la zero, începând cu porțelanul până la păpuşa finisată. După ce am făcut-o pe prima, mi s-au trezit emoţiile astea de făcut ceva frumos şi am spus că mergem mai departe.”

„Sperăm pe viitor să fie ca o afacere, ca să putem să avem un viitor, deoarece avem copii şi ca să nu plecăm undeva ca ei să rămână singuri, ca să fie ca o afacere pe viitor.”

Proiectul Organizației Internaționale a Muncii, lansat în acest an în raionul Cantemir, are scopul de a crea locuri de muncă și de a rezolva problemele existente pe piața muncii la nivel local.

www.publika.md

Share