Conducerea DIP a efectuat o vizită de studiu la Timișoara
În perioada 9-12 octombrie 2017, directorul interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, însoțit de un grup de angajați ai DIP, a efectuat o vizită de studiu în orașul Timișoara, România. Deplasarea a fost efectuată în vederea implementării proiectului „O viață nouă pentru tinerii delincvenți”, informează Oficial.
În cadrul vizitei delegația s-a familiarizat cu activitatea Centrului educativ din Buziaș, destinat resocializării persoanelor ce au săvârșit fapte penale în perioada minoratului şi cărora li s-a aplicat măsura educativă a internării într-un centru educativ și a penitenciarului din Timișoara – unitate profilată pe deţinerea de condamnaţi cu pedepse de până la 3 ani, clasificaţi în regim deschis, semi-deschis şi arestaţi preventiv.
În cadrul vizitei sale în țara vecină, delegația DIP s-a familiarizat cu activităţile productive ale deţinuţilor, aceasta fiind o prioritate a administraţiei Penitenciarului Timişoara. Totodată a fost încheiată o declarație de cooperare între Penitenciarul nr.3-Leova și Penitenciarul Timișoara prin care părțile și-au exprimat intenția de a iniția și dezvolta schimburi de informații, contacte permanente și proiecte pentru organizarea și funcționarea sistemului de executare a pedepselor din ambele sisteme penitenciare.
De asemenea, angajații DIP au vizitat Tribunalul și Serviciul de Probațiune Timiș, precum și au făcut cunoștință de activitatea Penitenciarului Arad.
Totodată, echipa DIP a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Universității de Vest din Timișoara și ai Institutului Intercultural Timișoara, parteneri în cadrul proiectului sus menționat. În cadrul ședinței au fost discutate aspecte ce țin de justificarea acestui proiect, scopul și rezultatele așteptate.
Precizăm că, Proiectul se adresează tinerilor delincvenți, șomeri tineri, cărora le este dificil să identifice un loc de muncă, datorită situației lor educaționale (caracterizată fie de părăsirea timpurie a școlii, fie de lipsa de abilități profesionale necesare accesării unui loc de muncă), precum și riscului social la care sunt expuși aceștia în rezultatul confruntării lor cu dificultăți în procesul de integrare socială și profesională. Preponderent aceste dificultăți îi fac vulnerabili pe minori la riscul de recidivă.
Reiterăm: scopul proiectului „O viaţă nouă pentru tinerii delincvenţi” este: pregătirea pentru o inserție profesională mai bună pentru 40 de tineri delincvenți; crearea unei rețele regionale de suport; crearea unui program model de reinserție profesională a delincvenților și implementarea pilot a acestuia. Proiectul este finanţat de Ministerul Afacerilor Externe prin Programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) şi implementat cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP)-Centrul Regional pentru Europa şi Asia Centrală.
Doina Secrieru