Conducerea ANSA –  întrevedere cu reprezentanții mai multor organizații obștești și voluntari care promovează protecţia animalelor

Conducerea ANSA – întrevedere cu reprezentanții mai multor organizații obștești și voluntari care promovează protecţia animalelor

Conducerea ANSA a avut o întrevedere cu reprezentanții mai multor organizație obștești și voluntari care promovează protecţia animalelor. Astfel, Directorul General, Radu Musteața a declarat că subiectul dat este unul foarte important pentru Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), dar și cu rezonanță în societate.

”ANSA intenționează să facă pași concreți și eficienți în acest domeniu, activând în conformitate cu cadrul legal. În urma controlului oficial desfășurat pe data de 08 decembrie 2021 la adăpostul pentru animale de la Necropola din mun. Chișinău, al Î.M. Regia „Autosalubritate” au fost depistate un șir de neconformități. Iar cea mai mare neconformitate este că această unitate activează fără autorizația sanitar-veterinară de funcționare. Din  punctul nostru de vedere, este o activitate ilegală și este în afara cadrului legal”, a declarat Radu Musteața, Directorul General ANSA.

Totodată, Directorul General a specificat că ”este necesar să atragem toate instituțiile abilitate din stat pentru a clarifica și a întreprinde pași concreți ce ține de unitatea în cauză. Vor fi aplicate amenzi conform codului contravențional, deoarece se practică și activitatea ilegală, dar și pentru că animalele sunt întreținute într-o stare destul de precară. De asemenea, vom face un demers către Primăria municipiului Chișinău, pentru că, o bună parte din activități și responsabilități, ține de autoritățile publice locale”, a declarat Radu Musteața.

Directorul general adjunct pe probleme sanitar veterinare, Alexandr Manciu a declarat că situația animalelor de companie sau a celor fără adăpost este destul de precară. Pe margine cazului de la Necropola, au fost notificate Inspectoratul Ecologic de Stat, Inspectoratul Fiscal de Stat și Inspectoratul General de Poliție. Totodată, constatăm că este o problemă ce se accentuează de la o zi la alta nu doar în municipiului Chișinău, dar în toată republica, de aceea, ANSA își propune să aibă o abordare la nivel național, cu reglementări clare și acțiuni concrete”, a mai declarat Alexandr Manciu.

Reprezentanții asociațiilor obștești au spus că la adăpostul pentru animale de la Necropola se întâmplă cazuri foarte grave și trebuie examinată cât mai urgent posibilitatea dacă această unitate întrunește condițiile să activeze în continuare.

”Ne dorim o conlucrare și o comunicare permanentă cu responsabilii din cadrul ANSA pentru a rezolva operativ toate problemele apărute în acest domeniu, pentru că Agenția este instituția care verifică condițiile și bunăstarea animalelor, iar asociațiile și voluntarii sesizează anumite cazuri, astfel vom realiza obiectivele comune”, au anunțat reprezentanții asociațiilor.

În final, s-a convenit de comun acord să se facă demersuri la responsabilii din cadrul Primăriei Generale pentru a fi organizate spații și adăposturi pentru animale care să corespundă cerințelor necesare, astfel, ca animalele care sunt luate din stradă să beneficieze de acele condițiile minime de protecție și bunăstare.

ANSA și-a anunțat deschiderea pentru o comunicare și conlucrare mai eficientă cu părțile implicate, astfel, să fii identificate toate problemele din domeniului dat să fie identificate soluțiile sau acțiunile necesare.

Cristina Pendea
267985565_212661234375921_224416637456690270_n 268296159_212661307709247_7593980448656718281_n
Share