Conducătorul auto care a doborît un stîlp de electricitate,  cauzînd moartea unei persoane, va compărea în faţa magistraţilor

Conducătorul auto care a doborît un stîlp de electricitate, cauzînd moartea unei persoane, va compărea în faţa magistraţilor

Procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată cauza penală de învinuire a unui locuitor al capitalei, care acum patru luni, a doborît cu maşina un stîlp de electricitate, cauzînd moartea unui bărbat şi rănirea altor cinci persoane. În acţiunile conducătorului auto procurorii au reţinut comiterea infracţiunii prevăzute de art.264 alin.(4) Cod penal (încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul unei persoane, acţiuni săvîrşite în stare de ebrietate), potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale.  

Tragicul accident a avut loc pe 26 ianuarie curent, pe strada Lunca Bîcului din sectorul Ciocana al capitalei. Învinuitul, care se deplasa la volanul unui automobil de model „Hunday Getz”, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat într-un stîlp de electricitate, tamponînd pietonii aflaţi în apropierea părţii carosabile. În urma accidentului, un pieton a decedat pe loc, iar alte cinci persoane, cu vîrstele cuprinse între 30 – 54 de ani, au fost internate, cu diferite traumatisme, la Spitalul de Urgenţă.

Fiind supus testării alcooscopice, în aerul expirat de învinuit a fost stabilită o concentraţie a vaporilor de alcool de 0,62 mg/l, ceea ce se califică ca stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Învinuitul are 24 de ani şi este militar prin contract al Bazei de Instruire a Armatei Naţionale.

Potrivit procurorilor, bărbatul care a decedat în urma accidentului, avea 43 de ani şi activa în calitate de inginer la o întreprindere, iar în acea seară se întorcea acasă de la serviciu.

În prezent, învinuitul se află în arest la domiciliu, fiindu-i aplicată şi măsura preventivă complementară – ridicarea provizorie a permisului de conducere.

Pentru această infracţiune legislaţia prevede închisoare de la 4 la 8 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de pînă la 5 ani.

 

Maria Roșca

Share