Condamnat la 4 ani de închisoare pentru că a obţinut prin înşelăciune un credit de 1,7 milioane de euro de la BEM

Condamnat la 4 ani de închisoare pentru că a obţinut prin înşelăciune un credit de 1,7 milioane de euro de la BEM

Administratorul unei firme a fost condamnat la 4 ani închisoare şi luat sub strajă din sala de judecată, la pronunţarea sentintei. Verdictul a fost dictat după ce Procuratura Anticorupţie a demonstrat vinovăţia acestuia de dobîndirea creditului prin înşelăciune.

Procurorii au stabilit că, activînd în calitate de administrator al unei firme, inculpatul a prezentat la SA „Banca de Economii” (BEM) trei rapoarte de evaluare a mai multor terenuri, în baza cărora, în luna octombrie 2011, instituţia financiară i-a eliberat un credit de 1,7 milioane euro. Ulterior, în cadrul acţiunilor de urmărire penală, procurorii au dispus efectuarea expertizelor care au concluzionat că actele prezentate de inculpat erau false.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat să restituie suma prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

 

Maria Roşca

Share