Condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei sale biologice de doar 6 ani

Condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violul fiicei sale biologice de doar 6 ani

Datorită eforturilor comune ale procurorilor și organului de urmărire penală, printr-o sentință recent pronunțată, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost recunoscut vinovat și condamnat pentru viol. Instanța i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 de ani cu executare în penitenciar de tip închis.

Conform acuzării înaintate de procurori, inculpatul, în perioada de timp cuprinsă între anul 2016 și până în mai 2024, aflându-se la domiciliul său amplasat în centrul țării, în scop de a-și satisface pofta sexuală, și-a violat fiica mai mulți ani la rând, începând cu vârsta de 6 ani a fetiței. Investigațiile au relevat un comportament abuziv sistematic asupra copilului.

Pe parcursul procesului, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, invocând că dosarul ar fi fost fabricat din răzbunare de către soția sa. De asemenea, acesta a negat existența abuzurilor, oferind explicații nefondate cu privire la starea victimei.

Share