Competiții pe lacul de la Valea Morilor. Peste 200 de participanți!
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, au participat în cadrul competițiilor cu genericul Sea Mile 2018, organizate pe lacul de la Valea Morilor din mun. Chișinău.
Aici, salvatorii au asigurat securitatea nautică a participanților, dar și au desfășurat Campania de prevenire a înecurilor.
Specialiștii au împărțit pliante, dar și au organizat instruiri practice chiar pe plaja bazinului acvatic. Salvatorii au îndemnat oamenii să-și testeze abilitățile în acțiuni de salvare, după ce aceștia le-au demonstrat pe manechine speciali cum trebuie acordat primul ajutor în cazul unei persoane ce nu are semne de viață.
Mai mult, pentru ca participanții să poată obține noi cunoștințe, angajații IGSU le-au oferit informații depline privind riscul scăldatului în locuri neamenajate, sau pericolul înotului în locuri neautorizate.
Angajații IGSU au asigurat securitatea nautică prin intermediul a două bărci cu motor pe parcursul întregului campionat.
Potrivit organizatorilor în cadrul competițiilor Sea Mile 2018 au participat 157 de persoane mature și 50 de copii. Scopul acțiunii este de a promova stilul sănătos de viață.
Mihaela Rotari