Compania „Ritlabs” – în top 5 cei mai buni angajatori ai anului 2018, la categoria companii mici
Compania „Ritlabs” se află în top 5 cei mai buni angajatori, în categoria companii mici, ai anului 2018 – se spune în studiul anual „Cele mai bune companii pentru care să lucrezi”, realizat de AXA Management Consulting, informează Oficial.
Astfel, topul celor mai buni angajatori în categoria companiilor mici ai anului 2018, este format din următoarele companii: Jivy Group, Elitagrotehnologie, Studio Webmaster, Ritlabs și International Language Training Center.
De menționat că, studiul a fost axat pe identificarea gradului de satisfacție al personalului managerial de nivelul mediu din companiile RM. Datele au fost obținute prin completarea unui chestionar anonim care cuprindea întrebări din cinci categorii: condiții de lucru, oportunități de dezvoltare, remunerarea și beneficii, colaborare în companie și structură și scopuri organizaționale.
În acest an, la studiu au participat 48 de companii, fiind două topuri separate: pentru companii mici și pentru medii și mari. Criteriul de selecție a fost numărul angajaților, companiile mici – fiind cele care au între 1-49 angajați, iar cele medii și mari – cele cu un număr de peste 50 angajați.
În top cinci cei mai buni angajatori ai anului 2018, în categoria companiilor medii și mari sunt următoarele companii: eCredit, JTI, Microinvest, Ellation și Travod.
„Ritlabs” este compania care produce „The Bat!” – programul de poștă electronică, care este foarte cunoscut peste hotare. SRL „Ritlabs” este unica firmă din Moldova, care creează programe pentru computer integral, de la început și până la capăt, și le vinde în lumea întreagă sub marca comercială proprie, iar „The Bat!” este unicul brand în domeniul IT din Moldova, cunoscut larg peste hotare: în special în Germania, Polonia, Rusia, Ucraina. În anul 2017 Ritlabs a exportat produsele sale utilizatorilor din 98 de țări ale lumii.
Programul moldovenesc „The Bat!” a apărut pe piața mondială în anul 1998 și este acum principalul program poștal. Între utilizatorii programului se numără posesori de computere casnici, organizații de stat, precum și bănci și alte instituții financiare, întreprinderi din industria aerocosmică, petrolieră și a gazelor, companii din domeniul asigurării cu programe și aparataj, un cerc larg de firme din business-ul mic și mijlociu din 191 de țări ale lumii.
Doina Secrieru
Vreau sa fac parte din echipa voastra
Vreau sa fac parte acestei companii