Colegiul Național de Coregrafie – la 25 de ani de la fondare

Colegiul Național de Coregrafie – la 25 de ani de la fondare

La data de 28 mai, curent, în incinta Centrului de cultură și artă “Ginta Latina” a avut loc Festivalul Internațional al Artelor “Plai Natal”, ediția a XII-a. Evenimentul a fost dedicat aniversării a 25 de ani de la fondarea Colegiului Național de Coregrafie și a 55 ani de activitate a maestrului Iurii Gorșcov, potrivit serviciului de presă al Ministerului Culturii.

Evenimentul a avut loc grație susținerii din partea Ministerului Culturii, Biroului Relații Interetnice, Ambasadei Ucrainei, Ambasadei Ungariei și Ambasadei Bulgariei în Republica Moldova.

Prezent la eveniment, secretarul de Stat al Ministerului Culturii Andrei Chistol a ținut să menționeze implicarea activă a instituției în educarea mai multor generații de dansatori, absolvenții Colegiului beneficiind de o pregătire de calitate și manifestându-se pe deplin în practica învățământului artistic preuniversitar. Andrei Chistol a adus felicitări maestrului Iurii Gorșcov, oferindu-i diploma de onoare a Ministerului Culturii pentru activitate prodigioasă și implicare plenară în promovarea valorilor culturale naționale.

Instruirea coregrafică în Republica Moldova iși ia începutul încă din anul 1952. În anul 1991 a fost instituit Liceul Republican de Coregrafie, reorganizat mai apoi în Colegiul Republican de Coregrafie. În perioada din 1952 până în 2007 au absolvit Colegiul 31 promoții, din ele: 228 absolvenți ai secției Dans clasic și 335 ai secției Dans popular.Total absolvenți – 563 persoane. Astăzi absolvenții Colegiului constituie temelia trupei de balet a Teatrului Național de Operă și Balet, al Ansamblului Național Academic de dansuri populare “Joc”, al ansamblului “Fluieraș”, „Plai moldovenesc”, “Rodoliubie” din Taraclia; “Diuz-Ava” din Comrat. Din numărul absolvenților fac parte Artiști ai Poporului precum S. Mocanu, I. Furnică, P. Andreicenco, N. Hăbășescu, T. Usaci; Artist al Poporului din Federația Rusă B. Edman – deținătorul titlului “Cel mai renumit coregraf al Lumii” ediția 2000 si 2001; Artist al Poporului din Ucraina – A. Socolov; Artiștii emeriți L. Lungu, B. Filipciuc, Gh. Forțu, Iu. Gorșcov, L. Melnic, I. Rusu, Irina și Vitalie Velichii, E.Taraș, B. Grigoruță, G. Paladi, A. Gîrlea, A. Burciu, V. Șepociova, A. Litvinov, G. Badica, I. Sajin, O. Ionel, P.Iovu, Maeștri în artă: C. Terentieva-Bortă, M. Poliudova-Țurcan, E. Șepociov etc.

Maria Roșca

Share