CNAS s-a alăturat unei campanii: Proaspeții sau viitorii tați sunt încurajați să beneficieze de concediul paternal
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) s-a alăturat campaniei de informare implementate de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova), cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, care are drept scop promovarea concediului paternal în Republica Moldova, informează OFICIAL.
Prin intermediul campaniei, proaspeții sau viitorii tați sunt încurajați și îndrumați să beneficieze de concediul paternal de 14 zile calendaristice, în primele 56 de zile de viață ale copilului. Pentru această perioadă părintele primește o indemnizație paternală achitată din bugetul de asigurări sociale.
Pentru ca informația despre acest drept oferit taților să ajungă la cât mai multe persoane, CNAS va distribui pe parcursul anilor 2021 – 2022, cca 60 mii pliante.
Întrucât concediul paternal este un drept al salariaților asigurați în sistemul public de asigurări sociale, prevăzut în Codul Muncii din țara noastră din anul 2016, angajatorii sunt obligați să acorde concediul paternal solicitanților.
Așadar, solicitarea pentru stabilirea indemnizaţiei paternale se depune personal de către tatăl sau mama copilului, în termen de 12 luni de la nașterea acestuia, cu prezentarea documentelor necesare. Cererea pentru stabilirea indemnizaţiei paternale se poate depune la casa teritorială de asigurări sociale de la locul de domiciliu ori la casa teritorială în a cărei rază de deservire se află unitatea de la locul de muncă de bază. Cererea se poate depune şi în mod electronic pe www.cnas.md sau pe portalul guvernamental – www.servicii.gov.md.
Deși concediul paternal are foarte multe beneficii, stereotipurile din societate împiedică mulți bărbați să beneficieze de ele. Pe lângă faptul că prezența tatălui alături de copil din primele clipe de viață îl ajută să se dezvolte mai sănătos din punct de vedere fizic, mental și emoțional, femeile sunt mai puțin predispuse depresiei după naștere, iar relația dintre parteneri devine mai puternică. Potrivit statisticilor, în anul 2020, doar 14 la sută din numărul proaspeților tați au beneficiat de acest privilegiu.
Campania a fost lansată în ajunul Zilei Internaționale a Familiei și se desfășoară în cadrul programului regional ,,Mai multe oportunități: Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest și Republica Moldova”, implementat de UNFPA Moldova, cu susținerea Agenției Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Camera de Comerț și Industrie.
Mihaela Rotari