CNAM a înregistrat circa 2 200 de petiții în 2024
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a înregistrat pe parcursul anului trecut circa 2200 de petiții, cu peste 400 mai multe față de anul 2023. Peste 40% dintre ele au fost recepţionate în format electronic. Reprezentanții CNAM au oferit răspuns la toate petițiile, iar problemele descrise au fost elucidate, fiind luate și măsuri pentru remedierea lor.
Aproape jumătate dintre petiții s-au referit la plata primelor în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM), iar un sfert – la listele de aşteptare, urgentarea tratamentului în cadrul programelor speciale de protezare a aparatului locomotor și operații de cataractă.
Circa 300 de petiții vizează acordarea sau suspendarea statutului de persoană asigurată, mărimea, modul şi termenele de achitare a primei de asigurare.
Alte subiecte formulate în petiții se referă la accesul la servicii medicale în volum deplin şi de calitate, modalitatea de a face online programare la servicii de înaltă performanță, asigurarea cu medicamente sau dispozitive medicale compensate, achitarea unor plăţi nejustificate sau informale pentru medicamente și servicii medicale, înregistrarea la medicul de familie sau schimbarea acestuia, accesul la serviciile medicilor specialiști, executarea hotărîrilor instanțelor de judecată, dificultăți de acces a portalului certificatelor medicale, managementul instituțiilor medicale.
Totodată, în cazul a 35 de plângeri au fost repetate solicitările de examinare, iar șapte au fost direcţionate de către alte instituții publice.
Petiţiile în adresa CNAM pot fi depuse prin e-mail – petitii@cnam.gov.md, poșta tradiţională (mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46) sau în cutia poştală amplasată la sediul central al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
De asemenea, Serviciul telefonic Info-CNAM 0 800 99999 a înregistrat în anul 2024 mai mult de 53 700 de apeluri, cu peste 11 700 mai multe față de anul precedent. Cele mai multe întrebări au vizat verificarea și programarea la servicii de înaltă performanță prin sistemul informațional de raportare și evidență a serviciilor medicale (SIRESM), lista de așteptare pentru operațiile de protezare și de cataractă, obținerea și verificarea statutului de persoană asigurată în sistemul AOAM, pașii de acces la acordarea asistenţei medicale și alte informații despre drepturile și obligațiile beneficiarilor.
În 2024, conducerea CNAM şi conducătorii agenţiilor teritoriale au primit în audienţă peste 280 de persoane.