CNA săptămâna trecută: Au fost efectuate mai multe percheziții

CNA săptămâna trecută: Au fost efectuate mai multe percheziții

Centrul Național Anticorupție raportează mai multe percheziții în dosare de trafic de influență, corupere activă, corupere pasivă și contrabandă, operate săptămâna trecută. În primul caz, este vorba despre un bărbat, bănuit că ar fi pretins de la o persoană 200 de mii de lei pentru a influența decizia pe o cauză penală aflată în instanță. 

Acesta a fost reținut de CNA pentru 72 de ore. Într-un alt caz, directorul unei companii de construcție este cercetat pentru oferirea de remunerații ilicite unor funcționari ai Primăriei mun. Chișinău, unor angajați ai INST și ÎS ”Cadastru” în schimbul obținerii unor acte permisive sau decizii favorabile pentru construirea unor imobile în capitală și în suburbiile acesteia. De asemenea, acesta este cercetat întro altă cauză penală pentru contrabandă cu valuta în proporții deosebit de mari. La moment, 8 persoane, arestate în dosarele CNA, sunt plasate în penitenciare, iar o persoană se află în arest la domiciliu, iar în perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au propus pentru judecată 17 cauze penale.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe 5 bunuri în valoare de circa 3,5 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Inspectoratului național de investigații (INI) a IGP și Procuraturii Anticorupție (PA). Printre acestea se numără o construcție locativă, un teren pentru construcție, un capital social și numerar, indisponibilizate în cadrul unor dosare de spălare de bani și abuz de serviciu.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 13 rapoarte de expertiză și 4 avize pe marginea unor proiecte de acte normative. Pe componenta de educație anticorupție au fost organizate instruiri pentru 130 de persoane. CNA notifică inițierea a 2 analize operaționale și 3 strategice, eliberarea a 166 de caziere de integritate, recepționarea a 49 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1504 de materiale în cancelaria Centrului.

Share