CNA: Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei
Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale (ARBI) a aplicat sechestru, săptămâna trecută, pe bunuri în valoare de circa 2 milioane de lei în mai multe dosare gestionate de procuratura municipiului Chişinău, potrivit unei sinteze a Centrului Național Anticorupție.
9 instruiri anticorupţie au fost desfăşurate de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA, iar la Hânceşti a reînceput campania „Nu dau, nu iau mită”/lecţii de integritate de la rapperul Kapushon. Tot la Hânceşti, a avut loc a 4-a ediţie a jocului intelectual „Quiz prointegritate”, câştigător local fiind desemnat liceul Mihail Sadoveanu.
Direcţia analitică a efectuat 14 analize operaţionale pe cauze penale şi o analiză strategică. Alte 26 se află în curs de elaborare, iar direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 28 de proiecte de legi şi a emis 30 de avize.
Au fost înregistrate 1153 de materiale în cancelaria Centrului, dintre care 55 sunt petiţii.
La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 51 de apeluri, 4 din ele fiind de competenţa CNA.
Au fost eliberate 139 de caziere de integritate.
Patru persoane, cercetate în dosarele procurorilor anticorupţie, sunt plasate în arest în izolatorul CNA.
Cristina Parfeni