Circulația transportului public va fi sistată în noaptea dintre ani
Primăria Chișinău informează că, în noaptea dintre ani, de pe 31.12.2025, ora 20:00 până pe 01.01.2026, ora 07:00, va fi sistată circulația transportului public pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (Piața Marii Adunări Naționale), în perimetrul str. A. Pușkin și str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, cu redirecționarea transportului, inclusiv transportul public, pe străzile adiacente.
Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea manifestărilor cultural-artistice dedicate sărbătorii de Revelion.
Totodată, în noaptea de Revelion, va fi extins programul de activitate al transportului public, pentru rutele de troleibuz nr. 2, 8, 10, 12, 22 și 25 precum și pentru rutele de autobuz nr. 2, 5, 9, 23, 26, 33 și 47, până la orele 02:00.
Astfel, în perioada menționată, troleibuzele și autobuzele care traversează Piața Marii Adunări Naționale, vor fi redirecționate pe străzile adiacente, după cum urmează:
TROLEIBUZE
🔺Rutele nr. 1, 5, 8 și 22 vor fi redirecționate pe str. București, tur/retur;
🔺Ruta nr. 4 spre sectorul Buiucani va circula pe strada București, iar spre sectorul Botanica de pe str. A. Mateevici – str. A. Pușkin – bd. Stefan cel Mare și Sfânt;
🔺Ruta nr. 34 spre Centru va circula pe str. București, iar spre com. Trușeni de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București.
AUTOBUZE
🔺Ruta nr. 5, se modifică după cum urmează: tur: pe traseul stabilit, iar retur: de pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni pe str. Columna, str. V. Alecsandri, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
🔺Rutele nr. 8 și 9 se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. Al. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
🔺Ruta nr. 11 se modifică după cum urmează: tur/retur de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit;
🔺Ruta nr. 26 se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. G. Bănulescu – Bodoni pe str. M. Kogălniceanu, str. A. Pușkin și în continuare pe traseul stabilit, iar retur pe traseul stabilit;
🔺Ruta nr. 46 se modifică după cum urmează: tur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. A. Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit, iar retur: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, str. M. Kogălniceanu, str. A. Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
Personalul liniar este la dispoziția călătorilor pentru a oferi informații suplimentare despre traseul rutelor de transport public în perioada enunțată.













