Circa 700 de angajați ai Poliției de Frontieră vor asigura controlul și supravegherea frontierei de Revelion

Circa 700 de angajați ai Poliției de Frontieră vor asigura controlul și supravegherea frontierei de Revelion

Circa 700 de angajați ai Poliției de Frontieră vor asigura controlul și supravegherea frontierei de stat în noaptea de Revelion, transmite OFICIAL.

În ziua de 31 decembrie, conform datelor statistice din anii trecuți se observă o descreștere a numărului de traversări a frontierei de stat comparativ cu zilele de până la sărbători. Astfel, în ultima zi a anului 2020 au fost înregistrate 6 762 de treceri a călătorilor și 2 499 de treceri a mijloacelor de transport. În anul 2019, de până la pandemie, în punctele de trecere a frontierei erau consemnate 36 716 treceri persoane și 7 857 treceri autovehicule. Revenirea acasă sau planificarea sejurului peste hotare, era preferat pentru călători – avionul, în acest sens punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău a fost cel mai tranzitat în noaptea dintre ani.

În aceste condiții, polițiștii de frontieră vor fi la datorie pentru a asigura liniștea și ordinea publică la frontiera de stat.

– Lucru activ în toate punctele de trecere a frontierei, la necesitate folosirea la maxim a infrastructurii și echipamentelor speciale din dotare;
– Cooperare strânsă cu angajații Serviciului Vamal, reprezentanții autorităților de frontieră din statele limitrofe, dar și cu colegii din subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne;
– Formarea grupurilor de suport din partea managerilor subdiviziunilor de frontieră, care vor interveni la necesitate în scopul gestionării corecte a activităților și acordarea de ajutor practic;
– Mai multe echipaje ale Poliției de Frontieră vor patrula în zona de frontieră, inclusiv prin localitățile de frontieră, în vederea asigurării ordinii publice.

Din punct de vedere al recomandărilor pentru călători, în contextul fluidizării traficului transfrontalier îndemnăm:

– Folosirea tuturor punctelor de acces la intrarea, dar și ieșirea din Republica Moldova, fiind deschise spre circulație cu România 7 puncte de trecere, iar cu Ucraina – 33 de puncte de trecere.

Poliția de Frontieră asigură participanții la traficul transfrontalier că toate activitățile de competența Poliției de Frontieră vor fi bine organizate, astfel ca să garantăm un trafic civilizat și să nu predispună timpi mari de așteptare. Rugăm din partea Dvs. doar răbdare, înțelegere și informare, din timp, despre regulile de trecere a frontierei de stat în contextul situației pandemice.

Share