Cinci angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice, reţinuţi de CNA

Cinci angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice, reţinuţi de CNA

O schemă de fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere a fost documentată de Centrul Naţional Anticorupţie şi procurori, iar ca rezultat au fost descoperite peste 600 de cazuri de eliberare ilegală a permiselor auto.

Bănuiţi de comiterea acestor ilegalităţi sunt mai mulţi angajaţi ai Agenţiei servicii publice, dar şi persoane din cadrul unor şcoli auto din capitală.

Afacerea cu permise a intrat în vizorul CNA încă anul trecut, iar perioada investigată vizează lunile noiembrie 2017-februarie 2018. În acest interval de timp (824 ore de imagini video), membrii grupului, format din şefi din cadrul ASP şi angajaţi ai patru şcoli auto din Chişinău, au fost urmăriţi de CNA, reuşindu-se documentarea a 393 de cazuri de fraudare a probelor teoretice şi 219  a celor practice. În cadrul documentării, s-a stabilit că pentru susţinerea acestora, se percepeau sume între 500 şi 1500 de euro.

În fapt, investigatorii au documentat fraudarea examenelor, constatând implicarea directă a membrilor comisiei de examinare în indicarea răspunsurilor corecte, chiar în sala de examene, sau prin telefon. De asemenea, au fost documentate şi cazuri de susţinere a examenelor de către unii membri ai Comisiei în locul candidaţilor. Potrivit materialelor cauzei, în 9 la sută din cazurile investigate, candidaţii nu erau prezenţi la susţinerea probelor, iar un procent din nouă se aflau peste hotarele ţării.

În această dimineaţă au fost efectuate peste 60 de percheziţii la birourile şi domiciliile unor angajaţi ai ASP, dar şi la unii membri ai şcolilor auto. Cinci persoane, între care un şef şi un adjunct de secţie, dar şi trei inspectori ai ASP, au fost reţinute pentru 72 de ore, urmând ca şi alte persoane să fie audiate. În urma percheziţiilor au fost depistaţi bani, documente şi alt material probatoriu relevant pentru cauză. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, iar dacă vor fi găsite vinovate, persoanele riscă până la 6 ani de închisoare  cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea se examinează posibilitatea anulării permiselor, eliberate cu abateri.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.

Mihaela Rotari

Share