Cifră-record de candidați la bacalaureat au obținut nota „10” din oficiu la limba străină
Un număr record de candidați – 2192 au obținut nota „10” din oficiu la proba de examen la limba străină. Decizia a fost aprobată în ședința de astăzi a Comisiei Naționale de Examene, informează OFICIAL.
De nota „10” din oficiu beneficiază, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la examenul național de bacalaureat, candidații care au susținut, pe parcursul anilor de studii în învăţământul general, examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine.
Numărul de candidați care beneficiază de această facilitate este cel mai mare din ultimii nouă ani. În sesiunea de bacalaureat din anul trecut nota „10” (zece) din oficiu la proba de examen la limba străină a fost obținută de 1596 candidați, în sesiunea 2021 – 1299, iar în sesiunea 2020 – 1349. În 2015, când a fost instituită această practică, 229 de elevi au avut nota maximă la proba de limbă străină din cadrul examenului de bacalaureat, în baza certificatelor ce atestă competențele lingvistice.
„Numărul crescând al elevilor cu performanțe deosebite la nivel internațional denotă interesul sporit față de cunoașterea limbilor străine. Felicit elevii și profesorii pentru aceste rezultate”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.
Menționăm că, în sesiunea de bacalaureat din anul curent trei absolvenți ai treptei liceale vor avea de susținut doar o singură probă de examen, datorită faptului că vor primi trei/patru note de „10” (zece) din oficiu atât în baza certificatelor ce atestă competențe lingvistice în limbi străine, cât și în baza premiilor obținute la olimpiadele republicane și/sau internaționale la disciplinele de studiu. Conform acelorași criterii, alți 32 de tineri vor beneficia de două note de „10” (zece) din oficiu în cadrul examenului național de bacalaureat.
Sesiunea de bacalaureat 2023 se va desfășura, în conformitate cu Programul de desfășurare a sesiunii de examene, în perioada 2-20 iunie. La sesiune s-au înscris peste 19000 de candidați, dintre care circa 2000 de candidați sunt restanțieri din sesiunile anterioare.
Candidații vor susține probele de examen în 93 de centre de bacalaureat, dintre care 31 sunt instituite în municipiul Chișinău.