Secretarul General adjunct al NATO: Oficiul de legătură NATO la Chișinău nu este o bază militară, ci este un centru ce asistență

Secretarul General adjunct al NATO: Oficiul de legătură NATO la Chișinău nu este o bază militară, ci este un centru ce asistență

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, și Secretarul General adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, au subliniat, în cadrul unei conferințe de presă, că deschiderea Oficiului de legătură Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la Chișinău va consolida parteneriatul dintre Republica Moldova și Organizație, informează Oficial.
Secretarul General adjunct al NATO a salutat deschiderea acestui Oficiu și a spus că este un moment de mare mândrie pentru NATO, subliniind importanța relației cu R.Moldova.
„Centrul a fost construit și deschis la solicitarea Guvernului RM. Avem centre similare în Kiev, Tbilisi și Moscova. Șefa Oficiului a depus mari eforturi în decursul acestui an, coordonând toate activitățile până la deschiderea biroului. Mulți cred că NATO este o organizație militară, dar aceasta este o viziune prea îngustă. Misiunea NATO la Chișinău este și va fi una civilă, va menține dialogul între NATO și R.Moldova. Nu va fi personal militar, ci – personal civil. Oficiul de legătură NATO nu este o bază militară, ci este un centru ce asistență, consiliere și suport pentru Moldova”, a explicat Rose Gottemoeller, care a exprimat deschiderea NATO în privința dezvoltării relațiilor bilaterale cu Republica Moldova și și-a exprimat speranța că va fi o colaborare fructuoasă.
Premierul Republicii Moldova a amintit că, la 29 noiembrie 2016, la Bruxelles, a fost semnat acordul privind deschiderea Oficiului de legătură NATO la Chișinău. „Salut deschiderea acestui Oficiu și îmi exprim convingerea că va aduce un nou suflu a activităților pe linie bilaterală și va contribui la dezvoltarea relațiilor NATO-Republica Moldova. Cooperarea cu UE și NATO e în capul listei priorităților RM, iar activitatea oficiului va consolida parteneriatul existent și va contribui la realizarea priorităților noastre”, a spus Pavel Filip.
Doina Secrieru
Share