Chiril Gaburici – în inspecție, noaptea, pentru a verifica lucrările de curățare a drumurilor
Pe tot parcursul nopții s-a muncit continuu la curățarea drumurilor, astfel au fost antrenate 251 de utilaje speciale, distribuite 1735 tone de material antiderapant și implicați 254 de muncitori. Despre aceasta comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii, informează Oficial.
Totodată, ministerul informează că, la moment, traseele naționale sunt practicabile și se circulă în condiții de iarnă, unele trasee sunt înzăpezite și este ghețuș, printre care – Chişinău-Orhei-Soroca-Otaci, Brest-Chişinău-Odesa, Chişinău-Ungheni-Sculeni, Chişinău-Leuşeni, Chişinău-Dubăsari, Chişinău-Bender, Hînceşti-Leova-Cahul, Otaci-Edineţ, Bălţi-Făleşti-Sculeni, Rezina-Orhei și Bălţi-Sărăteni.
„Am promis că voi ieși și în această iarnă, exact ca iarna trecută, să văd cum decurg lucrările de curățire a drumurilor. Constat că se muncește pe tot teritoriul țării. La ora 18:00 au fost antrenate 143 de echipaje în toată țara, aproximativ 2000 de tone de material antiderapant împrăștiat. Traseele Chișinău-Leușeni și Chișinău-Bălți, în limitele raionului Strășeni au fost cele mai afectate, dar am reușit să deszăpezim. La moment se circulă în condiții de iarnă pe tot teritoriul republicii. Încă o dată vin cu apel către șoferi să nu pornească neechipați la drum! Își pun și viața lor, dar și a altor participanți la trafic în pericol! Cu toții suntem așteptați acasă!”, a menționat ministrul în urma inspectării din această noapte a arterelor naționale.
Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, îndeamnă cetățenii să acceseze site-ul Administrației de Stat a Drumurilor înainte de a porni într-o călătorie și să verifice starea drumurilor cu ajutorul camerelor de traseu.
Mihaela Rotari
Drumurile necesita a fi curatite, chiar daca nu a fost multe preipitatii.
Deși acestă zăpadă a venit cam pe neprins de veste, totuși am văzut că s-au mobilizat rapid și traseile naționale sînt acum practicabile, iar poliția a intervenit pentru a fluidiza traficul.