CFM anunță că a achitat integral restanțele salariale pentru anii precedenți

CFM anunță că a achitat integral restanțele salariale pentru anii precedenți

Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova”, anunță că la data de 31 mai 2022, a achitat integral restanțele salariale față de angajații întreprinderii, acumulate pe parcursul anilor precedenți, informează OFICIAL.

Reamintim că începând cu 1 iunie 2021, odată cu schimbara conducerii întreprinderii, salariile curente au început a fi plătite fără întîziere, pe parcursul lunii curente. Concomitent au fost stinse și restanțele la salariile neachitate din perioadele precedente.

„Redresarea situației economico-financiare a întreprinderii, fapt ce a și dus la lipsa acumulărilor unor noi restanțe la salariu, a fost posibilă datorită bunei gestionări a activităților operaționale, dar și a acțiunilor de dezvoltare și menținere a infrastructurii, realizate de actuala conducere CFM în comun cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale dar și cu susținerea altor instituții de stat și internaționale.

În acest context, menționăm că începând cu luna iulie 2022, planificăm o majorare considerabilă a salariilor, aproximativ cu 70%, pentru toți colaboratorii CFM”, spune CFM.

Share