Cetățenii domiciliați în stânga Nistrului au solicitat mai multe permise de conducere în 2024
În anul 2024 s-a constatat creșterea numărului de permise de conducere de model național, obținute de cetățenii cu domiciliu în stânga Nistrului și municipiul Bender, în baza mecanismului simplificat de echivalare la normele naționale a dreptului de a conduce autovehicule, precum și sporirea numărului de mijloace de transport documentate cu plăci neutre.
Potrivit informațiilor prezentate de către Agenția Servicii Publice, în baza mecanismului simplificat care a funcționat până la finele anului trecut, în perioada 01 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2024, au fost emise 41 123 de permise de conducere de model național. Pe parcursul anului 2024 prin mecanismul simplificat au fost eliberate 6 727 de permise de conducere, reprezentând o creștere de circa 20% în comparație cu anul 2023 (5 357 de permise). Astfel, aproximativ 50% dintre conducătorii auto din regiunea transnistreană dețin permise de conducere de tip național.
Este necesar de specificat că, în vederea asigurării siguranței traficului rutier pe drumurile publice din țară şi în traficul internațional, prin prisma sporirii calității procesului de obținere a permiselor de conducere, prin Hotărârea Guvernului nr. 708/2024 au fost operate modificări la Regulamentul privind procedura de examinare pentru obținerea dreptului de a conduce vehicule, emiterea și valabilitatea permisului de conducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 181/2022. Respectiv, din anul 2025, echivalarea la normele naționale a dreptului de a conduce vehicule obținut în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender va avea loc în baza susținerii unui examen teoretic și practic, corespunzător categoriei/subcategoriei de vehicule pentru care se solicită echivalarea.
Conform datelor din Registrul de stat al transporturilor, în perioada 01 septembrie 2018 – 31 decembrie 2024, la punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița au fost documentate cu plăci de model neutru 12 206 de autovehicule necomerciale din regiunea transnistreană. În anul 2024 au fost înregistrate 2 187 de autovehicule cu asemenea plăci, atingându-se o creștere de aproape 6 ori a dinamicii de înmatriculare cu plăci neutre în comparație cu anul 2023, când au fost înregistrate 376 autovehicule. În aceeași perioadă de referință (01 septembrie 2018 – 31 decembrie 2024), au fost eliberate 21 628 de certificate de înmatriculare, dintre care în 2024 au fost eliberate 4 073 certificate, ceea ce e mai mult decât dublu în comparație cu anul 2023 (1.919 certificate).
Menționăm că, abia în august 2024, a fost reluat procesul de documentare primară în punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița, după o pauză îndelungată, cauzată de blocaje și politizare din partea Tiraspolului, care la finele lunii decembrie 2021, s-a retras unilateral din mecanism.
Aducem aminte că, mecanismul înmatriculării cu plăci auto de model neutru nu substituie procesul de bază, utilizat pe larg de locuitorii din regiune, privind documentarea cu plăci de model național, iar accesul în traficul rutier internațional este acceptat doar în condițiile identificării clare a statului Republica Moldova pe autovehicul, deținerii de către conducătorul auto a permisului de conducere de tip național și a altor acte emise de autoritățile naționale competente.