Centrul Orheiului se va transforma într-un oraș de basm de Revelion, comunică autoritățile locale!

Centrul Orheiului se va transforma într-un oraș de basm de Revelion, comunică autoritățile locale!

În acest an, la Orhei, tradițional, este instalat un brad artificial, achiziționat de primărie acum câțiva ani. Primăria orașului susține că, ex-primarul Ilan Șor a fost primul edil al orașului care a luat decizia de a utiliza un brad artificial.

În ultimii ani, Pomul de Crăciun din Orhei s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai înalți din țară, măsurând aproximativ 24 de metri. În fiecare an, bradul este înfrumusețat cu decorațiuni exclusiviste și instalații realizate special pentru pomul din Orhei.

Anul acesta, inaugurarea Pomului de Crăciun la Orhei este programată pentru 7 decembrie, când va avea loc o ceremonie și un program cultural. Odată cu inaugurarea oficială a Pomului de Crăciun, centrul orașului Orhei se va transforma într-un oraș de basm de Revelion, care va fi o atracție pentru zeci de mii de cetățeni și oaspeți ai orașului, comunică autoritățile.

Anul acesta, conducerea orașului intenționează să organizeze tradiționalul Târg de Crăciun, unul dintre cele mai cunoscute din țară. De asemenea, la sfârșitul lunii decembrie, va fi dat startul sezonului de iarnă în parcul de odihnă și divertisment – OrheiLand.

Mihaela Rotari

Share