Centrul Internațional pentru Apărarea Drepturilor Omului și Democrației va fi gazda unei conferințe privind protecția libertăților ca valoare fundamentală a unei democrații

Centrul Internațional pentru Apărarea Drepturilor Omului și Democrației va fi gazda unei conferințe privind protecția libertăților ca valoare fundamentală a unei democrații

Centrul Internațional pentru Apărarea Drepturilor Omului și Democrației (CIADOD) va organiza, în 25 iunie, la Chișinău, o conferință internațională de amploare, dedicată unor probleme stringente, precum libertatea de exprimare, buna guvernare, statul de drept și justiția, elemente esențiale pentru Moldovei în spiritul unei democrații autentice.

În contextul provocărilor majore pentru țara noastră, inclusiv corupția și libertatea limitată a presei, care împiedică stabilitatea și avansarea spre o societate cu adevărat democratică, CIADOD subliniază importanța unei cooperări internaționale și a schimbului de experiență pentru o abordare eficientă a acestor probleme sistemice.

CIADOD este un ONG dedicat promovării valorilor fundamentale ale democrației și drepturilor omului în Moldova, dar și peste hotarele ei. Conferința va începe cu discursul de deschidere al fondatorului CIADOD, Stanislav Pavlovschi, fost ministru al Justiției, judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și avocat de vază pentru drepturile omului.

Pentru a sublinia importanța crucială a libertății de exprimare, Stanislav Pavlovschi a declarat în ajunul evenimentului: „Libertatea de exprimare este un drept fundamental, fără de care este imposibil de a informa cetățenii despre starea lucrurilor din țară și, în cele din urmă, fără de care existența unui stat democratic se transformă într-o iluzie. Din acest punct de vedere, această conferință reprezintă un pas important spre dezvoltarea democrației în Republica Moldova și nu numai”. Fondatorul CIADOD este convins că „jurnalismul independent și dialogul deschis joacă un rol determinant în promovarea unei societăți cu adevărat democratice”.

Tema de bază a conferinței este „Libertatea de exprimare ca element fundamental al tuturor societăților democratice contemporane”, iar discuțiile vor porni de la principiile de căpătâi ale Uniunii Europene. Scopul conferinței constă în identificarea unor strategii de reformă aplicabile, sensibilizarea publicului asupra rolului jurnalismului independent într-o democrație, facilitarea unei mai bune înțelegeri a provocărilor mediatice și democratice în Republica Moldova, consolidarea parteneriatelor între actorii implicați din Moldova, Europa și SUA. Prin organizarea acestor discuții, CIADOD își propune să contribuie la schimbări semnificative și să sprijine dezvoltarea continuă a instituțiilor democratice din Moldova și nu numai.

În mod particular, libertatea de exprimare este o problemă de o importanță critică pentru Moldova, mai ales în contextul alegerilor prezidențiale din octombrie și celor parlamentare din 2025. Asigurarea unor alegeri libere și corecte este imposibilă fără asigurarea și protejarea libertății de exprimare, ceea ce face aduce apărarea drepturilor jurnaliștilor la rang de prioritate absolută.

Conferința va întruni participanți din toate categoriile, inclusiv factori de decizie politică, jurnaliști, academicieni, cercetători, juriști și activiști ai societății civile din Moldova, UE, Regatul Unit și SUA.

Această conferință reprezintă o platformă esențială pentru dialog, schimb de cunoștințe și colaborare pentru promovarea bunei guvernări și statului de drept în Moldova. Prin convocarea experților internaționali și locali, CIADOD își propune să sprijine călătoria Moldovei spre un viitor democratic și prosper.

Share