Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei

În perioada 30 iulie – 5 august 2018, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 57 de evenimente, cu documentarea a 60 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează: 

– 29 de încălcări a regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 20 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– patru conducători auto au ignorat regulile de transportare a călătorilor și mărfurilor;
– patru tentative de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 176 de consemne, dintre care șapte pe Interpol, iar 169 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente, 48 de cetăţeni străini, dar și 61 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. La doi cetățeni moldoveni nu s-a autorizat intrarea în Federația Rusă.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 75 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 86 600 și încasarea amenzilor de 25 600 lei.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 570 915 traversări, dintre care un număr mai mare – 298 998 treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 122 892 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule cu numere de înmatriculare moldovenești – 60 747 traversări.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:
PTF Leușeni – 90 489 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 82 357 traversări persoane,
PTF Otaci – 53 644 traversări persoane,
PTF Sculeni – 46 502 traversări persoane,
PTF Tudora – 44 693 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 39 901 traversări persoane,
PTF Cahul – 38 902 traversări persoane,
PTF Palanca – 29 580 traversări persoane,
PTF Criva – 23 283 traversări persoane,
PTF Costești – 18 409 traversări persoane.

Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost ziua de sâmbătă, 4 august 2018, fiind semnalat un flux de 89 749 traversări persoane. Din totalul de traversări un număr mai mare a fost pe sensul de intrare în țară – 45 731 traversări, cât și înregistrate mai multe treceri ale cetățenilor moldoveni – 53 486 traversări.

Mihaela Rotari 

Share