Cele mai stringente probleme din Zona de Securitate – discutate de vicepremierul Lesnic și șeful Misiunii OSCE
Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut o întrevedere cu Șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova Michael Scanlan și cu Profesorul universitar din cadrul Universității „Lucian Blaga” din or. Sibiu, România, și Directorul Laboratorului pentru Analiza Conflictului Transnistrean (LACT) Eugen Străuțiu, transmite Oficial.
În cadrul dialogului cu Michael Scanlan a fost discutată minuțios situația existentă în Zona de Securitate, cele mai stringente probleme ce persistă în perimetrul respectiv, funcționalitatea și circulația pe podul dintre localitățile Gura-Bâcului și Bâcioc, necesitatea restabilirii infrastructurii acestui pod și a respectării angajamentelor în privința asigurării circulației nestingherite, rolul Misiunii OSCE în procesul de colectare și prezentare a informației, inclusiv Comisiei Unificate de Control, privind situația în Zona de Securitate, perspectivele de identificare a unor soluții durabile și benefice intereselor locuitorilor de pe ambele maluri.
De asemenea, Vicepremierul Cristina Lesnic a adus sincere mulțumiri profesorului universitar Eugen Străuțiu pentru inițiativa creării unui laborator specializat pe problematica transnistreană și pentru contribuția de cercetare științifică a acestuia pe marginea diverselor aspecte ce țin de dosarul respectiv, apreciind conlucrarea productivă a membrilor și experților laboratorului cu funcționarii din cadrul Biroului politici de reintegrare și menționând necesitatea consolidării parteneriatului în vederea generării unor analize/ studii calitative și profesioniste pe această dimensiune.
Doina Secrieru
cita atentie se ofera din extern asupra acetui conflict Transnistrean, de aia si cred in cei de la guvernare ca vor reusi …
Îmi par c-am pro-ruși ăștia de la OSCE, iar Fratinni este un exemplu în acest sens, cred că autoritățile de la noi ar trebui să se concentreze spre suport din partea SUA, ONU și UE !
Acum este momentul de acționat, deoarece odată cu trecerea timpului , devine mai complicat rezolvarea conflitului, de aceea trebuie de depus un mai mare efort, ca să vedem un real progres.