Cei 25 de salvatori și pompieri au ajuns în Republica Moldova – întâmpinați cu aplauze și onoruri
Salvatorii și pompierii moldoveni reveniți din misiune din Grecia au fost întâmpinați acasă în cadrul unei ceremonii oficiale. Cei 25 de salvatori și pompieri au ajuns în Republica Moldova după ce, pe parcursul a nouă zile, au fost în statul elen pentru misiunea de stingere a incendiilor forestiere.
La venirea acasă, pompierii au fost aplaudați de colegi, apropiați, rude și prieteni, precum și de conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.
Ministrul Ana Revenco și-a exprimat gratitudinea și respectul pentru curajul, dedicația și profesionalismul de care au dat dovadă salvatorii moldoveni în misiune.
„În această săptămână, ați demonstrat prin fapte cetățenilor greci și colegilor voștri europeni competența, dedicația și profesionalismul salvatorilor moldoveni, capacitatea voastră de a interveni rapid și bine coordonat acolo unde este nevoie de ajutor”.
În cadrul ceremoniei, cei 25 de pompieri și salvatori au fost decorați cu diplome de onoare pentru profesionalismul, spiritul de vitejie și sacrificiul manifestat în timpul misiunii în Republica elenă.
Cei 25 de salvatori și pompieri ai IGSU au fost detașați pentru misiune începând cu data de 9 august, iar pe parcursul a nouă zile, salvatorii au lichidat pe 420 de focare care au cuprins o suprafață de 300 ha de teren muntos. Mai mult, în cadrul operațiunii pompierii au salvat mai multe animale și au identificat focare de ardere ascunsă.
Doina Secrieru