Ceasuri „Rolex”, brățări „Cartier”… în cabina unui șofer de TIR!

Ceasuri „Rolex”, brățări „Cartier”… în cabina unui șofer de TIR!

Mărcile de lux sunt la mare căutare și în perioadă de pandemie. Cel puțin, asta o demonstrează un șofer de TIR, care se întorcea din Polonia. În cabina autocamionului, vameșii au depistat ceasuri „Rolex”, brățări „Cartier” și articole vestimentare cu marcajele unor branduri de talie internațională, nedeclarate.

Cazul a fost înregistrat la postul vamal Criva, la intrare în țară. Conducătorul auto transporta, conform actelor prezentate, tehnică de uz casnic în adresa unui agent economic autohton. Fiind întrebat dacă transportă alte bunuri decât cele indicate în documente, bărbatul în vârstă de 54 de ani a declarat doar o sumă de bani.

Însă, în baza analizei de risc, funcționarii vamali au supus verificărilor habitaclul autocamionului, unde au și fost depistate obiectele de marcă nedeclarate.

Conform unor estimări preventive, valoarea bunurilor se cifrează la peste jumătate de milion de lei.

Marfa a fost ridicată și urmează a fi supusă verificării și sub aspectul încălcării dreptului de proprietate intelectuală. Cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor legale.

200702_sc_sv_dtt_3

viber_image_2020-06-28_16-40-372

Mihaela Rotari

Share