Cea de-a treia conferință anuală „E-Infrastructura țărilor Parteneriatului Estic” s-a desfășurat la Chișinău

Cea de-a treia conferință anuală „E-Infrastructura țărilor Parteneriatului Estic” s-a desfășurat la Chișinău

Apropierea mediului științific și academic al țărilor UE și al Parteneriatului Estic reprezintă principalul rezultat al celei de-a treia conferințe anuale „E-Infrastructura țărilor Parteneriatului Estic” (EaPEC 2018), care s-a desfășurat la Chișinău, informează Oficial.

„Comisia Europeană a investit 13 milioane de euro în proiectul EaPConnect pentru a atinge două obiective principale: stoparea divizării digitale între regiunile Parteneriatului Estic și a statelor membre ale UE și susținerea științei și a educației în țările din regiune, prin schimbul de informații și asigurarea accesului la serviciile digitale” – a declarat în cadrul conferinței Veronica di Luna, coordonatoarea proiectului EaPConnect.

De menționat că, la conferință au participat aproape 200 de persoane din șase țări ale Parteneriatului Estic, dar și din Uniunea Europeană. „Aceasta a fost organizată de către Asociația Europeană „Gigabit European Advanced Network Technology” (GEANT), precum și Asociația de Rețelei de Cercetare și Educație din Moldova (RENAM)”, se spune într-un comunicat de presă.

Directorul executiv al RENAM, Anatol Goncearuc, a declarat, în cadrul conferinței, că, Asociația RENAM promovează și dezvoltă servicii IT pentru mediul academic și educațional.

„Astăzi, toate țările UE sunt conectate la rețeaua GEANT, au fost create tehnologii ce contribuie semnificativ la creșterea nivelului educației și la desfășurarea cercetărilor calitative”, a enunțat Anatol Goncearuc. „GEANT este o rețea informatică pan-europeană multi-gigabit dedicată cercetării și educației care acoperă și reunește 50 de milioane de utilizatori din 10 mii de universități din întreaga Europă. Prin intermediul partenerilor, GEANT asigură conectarea utilizatorilor săi la rețeaua Internet educațională din întreaga lume. Partenerul GEANT în Moldova este Asociația RENAM. Acesta asigură conectarea mediului educațional și științific al Republicii Moldova la rețeaua GEANT”, se mai spune în comunicat.

„Această conferință se potrivește perfect dinamicii timpului și reformei, pe care Guvernul Republicii Moldova le promovează în mod constant. Aceasta este o reformă a domeniilor cercetării și inovării”, a declarat secretarul de stat Elena Belei.

Cea de-a treia conferință anuală EaPEC 2018 a avut loc în perioada 17-18 octombrie curent.

44584975_2026369417421284_1177870832190357504_n

Doina Secrieru

Share