Premieră la cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internaţional de Muzică “Mărţişor”

Premieră la cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internaţional de Muzică “Mărţişor”

În perioada 01-10 martie, Ministerul Culturii în comun cu instituțiile concertistice din subordine organizează cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internaţional de Muzică “Mărţişor”. Programul evenimentelor culturale este divers și bogat în spectacole care se vor desfășura atât la Chișinău, cât și pe întreg teritoriul țării, potrivit unui comunicat de presă.

Întreg programul spectacolelor a fost prezentat astăzi, 24 februarie, în cadrul conferinței de presă prilejuită de acest eveniment cultural de mare amploare. Ministrul Culturii Monica Babuc a vorbit despre prezența mai multor artiști și colective artistice din străinătate, diversitatea spectacolelor care vor fi prezentate, inclusiv și de îndrăgitele orchestre și ansambluri autohtone, precum și premierele ediției curente. „Așteptăm cu multă nerăbdare venirea primăverii, știm că suflul ei ne întinerește și ne dă speranță că lucrurile vor fi mult mai bune în Republica Moldova, iar ca să simțim și mai pregnant acest sentiment vă invităm să veniți la concertele Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, a remarcat oficialul.

În acest an, printre muzicienii implicaţi în programul Festivalului se regăsesc nume de rezonanță din 11 țări: Elveția, Italia, China, Federația Rusă, SUA, Marea Britanie, România, Polonia, Germania, Belarus, inclusiv Republica Moldova. Printre aceștia sunt Vladimir Spivakov din Rusia, Leonardo Quardini din Italia, Alexandr Anisimov din Belarus ș.a., dar și conaționalii noștri care evoluează pe marile scene ale lumii: Andrei Jilihovschi, Alexandra Conunova, Oleg Baltaga.

În premieră, la ediția curentă vor fi prezenți artiștii Operei chineze Tianjin din Beijing și artiștii consacrați din Polonia – Monica Wolinska și Tadeusz Domanowski, care vor evolua împreună cu Orchestra Națională de Cameră din Moldova.

Tradițional, Festivalul aduce în fața publicului și cunoscutele colective artistice autohtone: Ansamblul naţional academic de dansuri populare “Joc”, Orchestra naţională de muzică populară “Lăutarii”, Ansamblul de cântece şi dansuri populare “Fluieraş”, orchestrele de muzică populară “Mugurel” şi “Folclor”, precum şi Corul național de cameră, Capela corală “Doina”, Ansamblul “Concertino-Band” ş.a.

De concerte inedite ale Festivalului vor avea parte şi publicul din mai multe localități ale raioanelor Strășeni, Anenii Noi, Criuleni, Cahul, Ialoveni, Hâncești, Ungheni, Cimișlia, Cantemir, Nisporeni, Bălţi, Rezina, Călărași, Strășeni, Nisporeni, Soroca, Orhei, Telenești, inclusiv orașul Râbnița și satul Molovata. Un moment special în acest an este prezentarea a 8 spectacole în teritoriu ale Ansamblului naţional academic de dansuri populare “Joc”.

În total la această ediție vor avea loc 22 de spectacole în Chișinău și 26 – în diverse localități din țară.

Prima ediție a Festivalului Internaţional de Muzică “Mărţişor” a avut loc la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, ctitor al căruia a fost regretatul Alexandru Fedco, fost director al Filarmonicii. Festivalul vine să bucure publicul autohton cu prezența unor nume notorii nu doar din Republica Moldova, dar și din întreaga lume, transformând Chișinăul într-un adevărat centru cultural.

Programul Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”, ediția 2017

Mihaela Rotari
Share