Ce salarii primesc piloții din companiile avia autohtone și cât de sigure sunt avioanele? Răspunsul unei însoțitoare de bord din R. Moldova

Ce salarii primesc piloții din companiile avia autohtone și cât de sigure sunt avioanele? Răspunsul unei însoțitoare de bord din R. Moldova

Piloții care activează în companiile avia din R. Moldova au un salariu lunar de circa 5-6 mii euro. Despre aceasta vorbește Nicoleta Caun, însoțitoare de bord, ex-model, în interviul pentru Dorin Galben Fără protocol.

„Poate și mai mult, în afara țării sigur mai mult”, a precizat ea.

În același timp, salariile însoțitoarelor de bord variază între 700 și 2 mii euro lunar.

„Personal, am lucrat 5 luni încontinuu atât de mult, că nu mai știam cum mă cheamă. Am primit bine, nu am mai primit așa salariu în altă parte. Pentru unii e foarte motivant acest job. Mulți vin după BAC și când primește 20 mii lei, în timp ce mama la lucru are 7 mii lei, sigur e mult”, a spus ea.

Întrebată cât e de sigur să zbori cu avioanele din R. Moldova, a spus că nu este nici o diferență de altele.

„Nu am avut încă nici o situație gravă la nivel de aeronavă, care este cel mai deștept transport de pe planetă. Aeronava se verifică mereu, înainte de decolare și aterizare. Putem fi liniștiți, nici eu nu aș lucra, nu aș zbura. Companiile din R. Moldova, câteva din ele, au mulți ani pe piață, chiar și avioanele. Aceasta spune despre stabilitate. Unul din motive la rețineri, dacă se depistează că ceva nu merge, vom aștepta până când se va repara. Tehnicienii sunt foarte bravo, profesionaliști”, a spus ea.

Nicoleta Caun a mai spus că pregătește un Ghid de angajare în aviație.

Share