CCRM a examinat conformitatea valorificării mijloacelor bugetare de către Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor

CCRM a examinat conformitatea valorificării mijloacelor bugetare de către Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor

Raportul auditului conformității asupra utilizării resurselor financiare publice alocate Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), în perioada 2018-2020, a fost examinat de Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), recent, în cadrul unei ședințe online, informează OFICIAL.

„Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor este o autoritate publică independentă, care își exercită atribuțiile fără imixtiuni externe, politice sau guvernamentale ce pot compromite independența și autonomia acestuia. Scopul activității SPCSB este contribuirea la asigurarea securității statului, prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”, spun reprezentanții CCRM.

Misiunea de audit a avut drept obiectiv general verificarea conformității cu cadrul normativ a valorificării mijloacelor bugetare, în perioada 2018-2020, de către SPCSB.

Curtea de Conturi a constatat că, în cadrul SPCSB, în perioada supusă auditului, gestionarea resurselor financiare, sub toate aspectele semnificative, a întrunit principiile de legalitate, transparență și integritate.

Concomitent, au fost identificate unele neconformități la utilizarea mijloacelor alocate pentru întreținerea SPCSB și reparația capitală a clădirii, unele deficiențe în procesul de delimitare și înregistrare cadastrală a edificiului aflat în gestiunea SPCSB, precum și în implementarea deplină și raportarea CIM.

Astfel, conformitatea utilizării mijloacelor alocate pentru întreținerea SPCSB a fost afectată de tergiversarea procedurii de amplasare a Serviciului într-un sediu nou, care a dus la neexecutarea în totalitate a mijloacelor alocate în anul 2018. De asemenea, unele decizii manageriale au cauzat efectuarea unor cheltuieli cu nerespectarea principiului eficienței în procesul de delegare a personalului, iar achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor s-a efectuat cu unele abateri de la cadrul legal aplicabil.

Conformitatea gestionării mijloacelor alocate pentru reparația capitală a clădirii a fost afectată de efectuarea neregulamentară a unor cheltuieli de reparații aferente unor suprafețe și părți ale edificiului care nu sunt gestionate de Serviciu. Se atestă situații de divizare a unei achiziții publice, prin încheierea a două contracte de achiziții publice separate, în opinia auditului, fiind create posibile circumstanțe pentru favorizarea unui ofertant concret. Nerespectarea clauzelor contractuale, prin excluderea unor tipuri de lucrări și includerea altora, neprevăzute inițial în contract, de asemenea, au influențat conformitatea la acest capitol.

Conformitatea procesului de delimitare și înregistrare cadastrală a edificiului aflat în gestiunea SPCSB a fost afectată de neînregistrarea acestuia în Registrul bunurilor imobile de către fostul proprietar, precum și de lipsa planului cadastral al acestuia.

În ceea ce privește conformitatea sistemului de control intern managerial (CIM), lacunele identificate de Curtea de Conturi au fost cauzate de lipsa desemnării unei subdiviziuni sau a unei persoane responsabile de coordonarea, menținerea și dezvoltarea CIM, respectiv nefiind organizat procesul de autoevaluare și raportare anuală a sistemului CIM. De asemenea, nu a fost asigurată autoevaluarea și raportarea sistemului CIM, precum și nu a fost elaborată Declarația de răspundere managerială pentru perioada auditată.

Probele de audit obținute au fost suficiente și adecvate pentru a oferi o concluzie generală asupra conformității utilizării resurselor financiare publice alocate SPCSB. În context, Curtea de Conturi a înaintat recomandări, menite să remedieze lacunele și să diminueze potențialele riscuri, care, în consecință, ar putea afecta conformitatea activităților și operațiunilor pe viitor.

Cristina Pendea

Share