CC: Interdicţia impusă persoanelor cu dizabilităţi mintale de a vota în alegeri este neconstituţională

Interdicţia impusă persoanelor cu dizabilităţi mintale de a vota în alegeri este neconstituţională. Hotărârea în acest sens a fost pronunțată, astăzi, 11 octombrie 2018, de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, informează Oficial.

Curtea a pronunțat hotărârea cu privire la excepția de neconstituționalitate a articolului 13 alin. (1) lit. b) din Codul electoral.

„La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 13 alin. (1) lit. b) din Codul electoral, ridicată de către dl avocat Alexandru Cebănaș în dosarul nr. 2-2766/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile articolului 13 alin. (1) lit. b) din Codul electoral, care lipsesc persoanele declarate incapabile prin hotărâre judecătorească de dreptul de vot, contravin prevederilor articolelor 1 alin. (3), 4 și 8 din Constituție, care instituie principiul statului de drept, garantează drepturi și libertăți, precum și stabilesc obligaţia respectării dreptului internațional și a tratatelor internaționale”, se pune în comunicat.

Curtea a analizat această excepție prin prisma dreptului de vot și a dreptului de a fi ales, garantate de articolul 38 din Constituție. Curtea a observat că interdicția exercitării dreptului de vot al persoanelor cu dizabilități de ordin mintal reprezintă o practică contestată în fața tribunalelor naționale ale altor statelor. Curtea a trecut în revistă în special câteva cazuri din jurisprudența tribunalelor americane. Astfel, în cauza Doe v. Rowe, 156 F. Supp.2d 35 (D. Me. 2001), Curtea Federală a statului Maine din SUA a anulat interdicția exercitării dreptului de vot în cazul persoanei plasate sub tutelă. Această Curte Federală a stabilit că, deși autoritățile statului urmăresc interesul asigurării participării la vot a alegătorilor care înțeleg natura și efectele votării, interdicția nu trebuie să aibă un caracter general. Pentru că prevederea în discuție nu distingea între diferitele categorii de persoane plasate sub tutelă și conducea la lipsirea de acest drept a unor persoane în măsură să conștientizeze procesul votării, Curtea Federală a statului Maine a invalidat dispoziția contestată. Soluția Curții Federale s-a bazat pe Clauza Protecției Egale a celui de-al Paisprezecelea Amendament la Constituția Statelor Unite.

În cazul Carroll v. Cobb (N.J. Super. Ct. App. Div. 1976) judecat în Statele Unite ale Americii, în care s-a analizat prezumția de incapacitate a persoanei declarate incapabile de a înțelege natura și efectele votării (în cauza examinată, reclamanții sufereau de retard mintal și erau internați, la data faptelor, într-o instituție specializată de învățământ), Curtea Supremă din statul New Jersey a constatat că tribunalele sunt cele care trebuie să stabilească dacă o persoană plasată sub tutelă are sau nu capacitatea de a vota, iar autoritățile electorale sau funcționarii lor nu sunt competenți să facă astfel de aprecieri. Această Curte a reținut că Constituția Statului New Jersey și legile sale electorale le interzic persoanelor care suferă de debilitate mintală sau de demență să voteze. Curtea Supremă din New Jersey a menționat că este evident faptul că un funcționar al statului nu posedă cunoștințele necesare pentru a aprecia dacă o persoană declarată incapabilă are sau nu capacitatea de a vota. Mai mult, ea a reținut că simpla internare a persoanei în cadrul unei instituții specializate nu instituie o prezumție de înapoiere mintală. În consecință, cererea reclamanților privind recunoașterea dreptului lor de a vota a fost admisă.

Curtea a considerat utile și considerentele Curții Supreme a Statelor Unite din cazul Carrington v. Rash, 380 U.S. 89, 93-94 (1965), unde a fost invalidată o prevedere din Constituția statului Texas, care le interzicea „membrilor forțelor armate ale Statelor Unite” care își stabileau domiciliul în timpul serviciului lor militar în Texas să voteze în cadrul alegerilor organizate în acest stat, „atât timp cât erau membri activi ai Forțelor Armate”. Curtea Supremă a Statelor Unite a respins argumentele statului Texas, care a pretins că interdicția participării la vot a militarilor urmărește scopul legitim al combaterii votului concertat al personalului militar, al cărui voce colectivă ar putea să se manifeste în mod covârșitor în cadrul unor colectivități mici. În acest sens, Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit că riscul manipulării militarilor nu justifică limitarea dreptului de vot. Mai mult, această Curte a stabilit că dreptul de vot al militarilor nu poate fi restricționat în baza unor presupuse influențe din partea comandantului acestora.

Curtea a menționat că asigurarea echilibrului diferitor interese, convingeri și moduri de viață reprezintă o valoare fundamentală a societăților democratice. Și a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a menționat că, în secolul XXI, într-un stat democratic, dreptul de vot nu trebuie să constituie un privilegiu al unor categorii restrânse de persoane, ci un bun al întregii societăți, iar prezumția ar trebui să opereze în favoarea recunoașterii sale în cazul unui număr cât mai mare de persoane (a se vedea, în acest sens, Mathieu-Mohin şi Clerfayt v. Belgia, 3 martie 1987, § 51; și Hirst v. Regatul Unit [nr. 2], 6 octombrie 2006, § 59). În caz contrar, legitimitatea democratică a corpului legislativ ales astfel și cea a legilor adoptate de către acesta ar fi subminate (a se vedea Hirst [nr. 2], citată mai sus, § 62).

Curtea a reținut că problema analizată în prezenta cauză se distinge prin conturarea unui consens cu privire la capacitatea de a vota a persoanei cu dizabilități de ordin mintal. Acest consens presupune existența unui standard în funcție de care se stabilește dacă persoana cu dizabilități de ordin mintal posedă capacitatea înțelegerii naturii și a efectelor votării și, în consecință, posedă capacitatea de a vota. Această capacitate poate include unul sau mai multe din următoarele elemente: (a) persoana înțelege informațiile relevante pentru decizia pe care trebuie să o ia; (b) persoana apreciază implicațiile acestor informații pentru propria ei situație; (c) persoana are capacitatea de a compara opțiunile disponibile; și (d) persoana poate alege opțiunea dorită din lista acestora. Curtea a apreciat, în cele ce au urmat, măsura în care au fost avute în vedere aceste elemente atunci când s-a interzis, de o manieră absolută, exercițiul dreptului de vot în cazul persoanelor cu dizabilități de ordin mintal (declarate „incapabile”), prin dispozițiile legale contestate.

Curtea a reținut că, în cazul declarării incapacității persoanei, rațiunea protecției acesteia de consecințele negative ale propriilor acțiuni era extinsă și la dreptul de vot. Astfel, interdicția dreptului de vot prevăzută de articolul 13 alin. (1) lit. b) din Codul electoral se baza pe simpla supoziție potrivit căreia o persoană incapabilă este inconștientă în materie de exercitare a votului. O asemenea prezumție a fost și este respinsă pe scară largă de către tribunalele naționale și internaționale, care au subliniat că, cu excepția unor cazuri bine delimitate, persoanele cu dizabilități de ordin mintal trebuie să beneficieze de dreptul de vot.

În cauza Alajos Kiss v. Ungaria din 20 mai 2010, guvernul maghiar a susținut că lipsirea persoanelor plasate sub tutelă de dreptul de vot asigură menținerea încrederii societății în sistemul electoral. Curtea Europeană a confirmat legitimitatea unui asemenea scop (§ 40). Curtea a admis că acest scop legitim ar putea fi invocat și în cazul legislației electorale din Republica Moldova.

„Deși statul are un interes de protecție a integrității scrutinului electoral, presupunerea potrivit căreia persoanele cu dizabilități de ordin mintal sunt, în mod obișnuit, supuse manipulării, are la bază o prejudecată (a se vedea, mutatis mutandis, Carrington v. Rash, 380 U.S. 89, 93-94 (1965), § 26). Chiar dacă această prejudecată s-ar adeveri în cazul persoanelor internate în instituții medicale, ea nu este justificată în cazul persoanelor care locuiesc în cadrul comunității. Mai mult, chiar și în cazul celor internați în instituții medicale ar exista mijloace mai puțin drastice decât interzicerea exercițiului dreptului de vot pentru a împiedica manipularea acestora. Cu titlu de exemple, statul ar putea permite accesul liber al persoanelor cu dizabilități la materialele electorale și la sursele de informare, reducând astfel pericolul unor influențe unilaterale, sau ar putea să încurajeze, atunci când este posibil, votarea în comunitatea în care persoanele au locuit înainte de instituționalizare. Curtea a făcut trimitere la cauza Alajos Kiss v. Ungaria pronunțată de către Curtea Europeană pe 20 mai 2010, cu titlu de autoritate de lucru interpretat. Simpla constatare a caracterului automat și nediferențiat al interdicției dreptului de vot al persoanei incapabile a fost suficientă pentru a-i permite Curții Europene să rețină încălcarea articolului 3 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție (§ 43). Curtea nu a remarcat niciun motiv pentru care s-ar abate de la această constatare”, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, de vreme ce interzicerea exercițiului dreptului de vot a fost aplicată în mod automat și nediferențiat, în lipsa unei aprecieri fundamentate a unei instanțe de judecată cu privire la capacitatea de vot a persoanelor cu dizabilități de ordin mintal, prevederea contestată este neconstituțională.

„Pornind de la cele menționate, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de către dl avocat Alexandru Cebănaș, în dosarul nr. 3-694/2018, aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

A declarat neconstituțional articolul 13 alineatul (1) litera b) din Codul electoral, adoptat prin Legea nr. 1381 din 21 noiembrie 1997.

Această hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, menționează Curtea.

Doina Secrieru