Cazuri de Coronavirus pe teritoriul țării, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate

Cazuri de Coronavirus pe teritoriul țării, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate

În ședința din această dimineață al Punctului Focal Național privind controlul infecției cu Coronavirusul de tip nou, reprezentanții Poliției de Frontieră au declarat că în ultimele 24 ore nu au fost depistate persoane care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova cu simptome asociate Coronavirusului. 

Conform datelor prezentate, numărul persoanelor pe sensul de intrare în Republica Moldova constituie 19991 de persoane (frontiera terestră cu România (UE) – 9958 persoane; frontiera terestră cu Ucraina – 6791 de persoane; frontiera Aeriană – 3242 de persoane, dintre care 745 persoane au venit din Republica Italiană).

La fel, în cadrul ședinței, directorul interimar al IMSP Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Sergiu Vasiliță,  a raportat cazurile de gripă, infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) parvenite în instituție. Astfel, în ultimele 24 de ore s-au adresat în spital peste 70 de persoane, dintre care au fost internați 27 de pacienți. Persoane cu suspecție la Coronavirus nu au fost depistate.

La întrunire s-au discutat și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pe domeniul comunicării și instruirii suplimentare a personalului medical privind Coronavirusul de tip nou. Astfel, urmează să fie elaborate materiale suplimentare pentru distribuire la punctele de frontieră, precum și elaborarea unui spot video (cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății) ce va conține o instruire clară despre regulile de îngrijire a pacientului cu coronavirus la domiciliu.

Doina Secrieru

Share