Cazul privind contrabanda a peste 750 mii țigări – investigat de PCCOCS

Cazul privind contrabanda a peste 750 mii țigări – investigat de PCCOCS

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale continuă investigarea cazului de contrabandă, anunțat în iunie curent, care implică participarea persoanelor publice și a coducătorilor unor companii, ce se referă la trecerea ilegală prin vamă a 750.000 țigări destinate statelor UE, informează OFICIAL.

Fapta infracțională a avut loc în seara zilei din 27 aprilie 2022, la postul vamal Leușeni. Mijlocul de transport nu a fost supus unei verificări amănunțite de către angajații Serviciului Vamal al Republicii Moldova și, deși marfa nu a fost camuflată, șoferilor autocarului li s-a permis trecerea spre România. Aceasta, însă, a fost depistată de autoritatea vamală a României, care a reținut-o și a ridicat-o.

Conform probatoriului administrat, infracțiunea a devenit posibilă prin contribuția unui inspector al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, care a acționat de comun acord cu membrii grupului criminal organizat. Mai exact, acesta și-a ignorat atribuțiile funcției și intenționat a facilitat evitarea controlului fizic amănunțit al autocarului și a remorcii tractate. Prin urmare, marfa de contrabandă conținută în genți de rafie, plasate în compartimentul autocarului destinat bagajelor „a trecut vama, cu succes.”

Pentru probarea implicării inspectorului vamal în această schemă de contrabandă, procurorul a solicitat judecătorului de instrucție interceptarea discuțiilor telefonice ale unuia din inspectorii vamali, după care au urmat percheziții autorizate de judecătorul de instrucție și aplicarea arestului preventiv. Astfel, anterior mandatului depus de apărătorul învinuitului, anterior perchezițiilor și aplicării arestului, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a autorizat interceptarea vizată, iar ulterior stenograma discuțiilor învinuitului a fost recunoscută de către instanța de judecată ca probă pertinentă.

În continuare, în cadrul dezbaterilor judiciare, apărătorul a obiectat asupra admiterii ca probă a acestei stenograme, invocând că unul din interlocutorii indicați în stenogramă este chiar el, deși învinuitul în cadrul convorbirilor interceptate i se adresa cu alt prenume. Trebuie menționat că procurorul de caz nu a cunoscut şi nici nu avea cum să cunoască identitatea persoanei vizate de discuția vizată, până la momentul exprimării obiecției avocatului, în cadrul ședinței de examinare a solicitării de aplicare a arestului. Mai mult, nici textul discuției comentate nu a permis stabilirea calității profesionale a interlocutorului, deoarece interlocutorii utilizau un alt prenume. În fine, decizia de a menține proba a fost luată de către judecătorul de instrucție.

Reamintim, cazul a fost anunțat de procuratură la 21 iunie, iar anterior autoritățile de investigație de peste Prut au stabilit faptul că marfa de contrabandă aparținea șoferului autocarului – bărbat cu dublă cetățenie moldovenească și română – precum și șoferului de rezervă, care intenționau să o vândă pe piața neagră din Italia. Ulterior perchezițiilor desfășurate de procurori și ofițerii vamali, cei doi șoferi, precum și un fost și un actual angajat vamal au fost reținuți.

Investigațiile continuă, pentru deconspirarea tuturor aspectelor schemei, timp în care cei vizați în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share