Caz neplăcut în cadrul Rezervaţiei Naturale „Plaiul Fagului”. Precizările „Moldsilva” 

Caz neplăcut în cadrul Rezervaţiei Naturale „Plaiul Fagului”. Precizările „Moldsilva” 

Caz neplăcut în cadrul Rezervaţiei Naturale „Plaiul Fagului”, acolo unde un cerb a forţat gardul cu înălţimea de 2 metri de la sectorul pentru animale, delimitat de accesul vizitatorilor.

Potrivit unui comunicat al „Moldsilva”, ulterior, animalul manifestând semne de comportament straniu şi violent, a fost prins de către colaboratorii rezervaţiei şi închis într-un spaţiu special, pentru a putea fi evitate alte urmări şi incidente.

Totodată, la faţa locului s-au deplasat specialişti din cadrul Agenţiei „Moldsilva”, ANSA, Inspectoratului pentru Protecţia Mediului Ungheni, dar şi colaboratorii poliţiei pentru abordarea acestui caz, cercetările de rigoare şi concluziile preliminare.

Specialiştii implicaţi în acest grup de lucru, declară că animalul prezintă anumite semne de rabie (de aceea fiind şi luată decizia de a fi plasat într-un spaţiu diferit decât celelalte animale), dar monitorizarea lui va dura alte 2 săptămâni, necesare în asemenea cazuri, pentru a fi confirmată sau infirmată această presupunere.

Pentru a menţine animalul sub observaţie (dar şi alte animale din cadrul rezervaţiei) au fost întreprinse toate măsurile ce se impun, iar opinia publică va fi informată despre derularea evenimentelor în acest caz, cât şi despre finalitatea lui, la expirarea celor 2 săptămâni de zile.

 

Cristina Gurez

Share