Cauza penală de învinuire a deputatei Marina Tauber a fost trimisă în judecată

Cauza penală de învinuire a deputatei Marina Tauber a fost trimisă în judecată

Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond cauza penală de învinuire a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Marina Tauber, pe faptul săvârșirii infracțiunii amestecul în înfăptuirea justiției, și anume amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanțele de judecată cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a obține pronunțarea unei hotărîri judecătorești ilegale (prevăzute de art. 303 alin. (3) din Codul penal), după prezentarea materialelor urmăririi penale și soluționarea cererilor și plângerilor părții apărării înaintate după ce au luat cunoștință cu materialele cauzei.

Cauza penală a fost pornită la 2 mai 2023, de către Procurorul General interimar al Republicii Moldova, în baza unei sesizări de la Procuraturii Anticorupție, exercitarea urmăririi penale fiind stabilită Procuraturii Anticorupție.

Potrivit materialelor, la 12 aprilie 2023, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Marina Tauber, folosindu-se de situația de serviciu, urmărind scopul împiedicării examinării cauzei penale de învinuire a lui Ilan Șor de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani, și pronunțării unei hotărâri judecătorești ilegale, a comis amestecul în judecarea cauzei în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, manifestat sub forma unor intimidări și ofense ce lezează onoarea și demnitatea judecătorilor ce făceau parte din completul de judecată și a procurorului ce reprezenta acuzarea de stat, utilizând difuzorul de mare putere de tip megafon, amenințând completul de judecată cu blocarea procesului de judecată, prin invocarea faptului că afară așteptau 3000 susținători care vor periclita în continuare desfășurarea ședinței de judecată, și anume: ”…așa că o să stăm aici până în noapte dacă trebuie… acolo stau trei mii de oameni care solicită justiție corectă și au venit în susținerea lui Ilan Șor… o să blocăm toate procesele în cazul în care o să continue acest dezmăț și această presiune asupra liderului nostru… această clădire trebuie să fie blocată… aici se comit ilegalități… în calitatea mea de deputat în Parlament eu am venit să povestesc tuturor ce se petrece aici…”

În asemenea circumstanțe, completul de judecată a fost nevoit să întrerupă ședința și să se retragă din sală, ulterior calificând aceste acțiuni ca fiind îndreptate spre perturbarea ședinței de judecată, împiedicarea desfășurării ședinței de judecată, periclitarea înfăptuirii actului de justiție și care urmăreau scopul intimidării judecătorilor, împiedicării exercitării atribuțiilor profesionale și ofensând onoarea și demnitatea judecătorilor.

La 14 martie 2024, Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare în vederea trimiterii în instanța de judecată penală a cauzei în privința deputatei Marina Tauber pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 303 alin. (3) din Codul penal (amestecul în înfăptuirea justiției).

Inculpata nu și-a recunoscut vinovăția de comiterea infracțiunii incriminate, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă va fi găsită culpabilă de comiterea infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției, inculpata riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de până la 4 ani sau amendă în mărime de la 37 500 la 47 500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Share