Câteva explicații privind majorarea pensiei minime până la 2000 lei
Dan Perciun, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, a venit cu câteva explicații în raport cu majorarea pensiei minime până la 2000 de lei, pentru că a văzut „mai multe discuții referitor la echitatea faptului că cei care au cotizat mai puțin vor beneficia de aceleași majorări ca și cei care au cotizat integral”, informează OFICIAL.
„Ceea ce prevede legea la moment în raport cu pensia minimă e că ea se acordă în cuantum complet celor care au un stagiu de cotizare complet la momentul pensionării. Cei care au un stagiu incomplet – primesc o pensie minimă diminuată proporțional stagiului nerealizat. Deci – 2000 pentru stagiu complet (la momentul pensionării) 2000 * stagiul realizat/stagiul complet pentru ceilalți. Toți vor beneficia de majorări, dar diferențiate”, a declarat deputatul.
Perciun a spus că urmează să se decidă dacă vor merge pe opțiunea prevăzută actuală din lege – „excludem diferențierea în funcție de stagiu sau identificăm alte opțiuni.”
„De pensie minimă beneficiază cei pensia calculată a cărora este sub pragul stabilit. Diferența între pensia minimă și pensia calculată în baza contribuțiilor se achită din bugetul de stat. Partea corespunzătoare pensiei calculate se achită din bugetul de asigurări sociale”, a mai menționat el.
Cristina Gurez