Candu despre combaterea traficului de ființe umane: S-a creat o platformă parlamentară și vom avea comunicare mai bună

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre ședința de lucru cu privire la controlul parlamentar asupra fenomenului de prevenire și combatere a traficului de ființe umane, informează Oficial.

„Am avut o discuție între parlamentari, comisia juridică, comisia protecției sociale, comisia pentru securitate și comisia pentru drepturile omului în discuție cu reprezentanții comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane, la fel, împreună cu echipa Ambasadei SUA, care foarte mult aduc suport pentru Republica Moldova în legătură cu combaterea traficului de ființe umane. În această sesiune, noi ne axăm foarte mult, în Parlament, pe tot ceea ce înseamnă control parlamentar și evaluarea implementării legilor. Astăzi am discutat despre acest fenomen care, cu regret, se regăsește și în Republica Moldova, sunt date statistice, unele mai alarmante, altele mai puțin, dar, cu siguranță, contează foarte mult procesele care se realizează în combaterea traficului de ființe umane”, a precizat el.

Andrian Candu, în același timp, a comunicat despre ideile emise din cadrul ședinței de lucru. „Am tras unele concluzii în privința legislației, sunt mai multe propuneri care vor veni pe agenda Parlamentului, pentru a îmbunătăți sistemul cu referire la protecția martorilor și a victimelor. Reprezentanții Procuraturii Generale, ne-au vorbit despre acest fenomen sub prisma investigațiilor urmării penale și a dosarelor care sunt, inclusiv capacitățile instituționale care există la MAI, Procuratura Generală. E un început foarte bun pe discuții în cadrul platformei parlamentare a acestui subiect. S-a creat o platformă parlamentară cu privire la fenomenul dat, se va crea o comunicare mai bună cu publicul”, a comunicat Președintele Parlamentului.

Mihaela Conovali 

Share