Când va ajunge în Republica Moldova noul lot de vaccin donat de România
Ambasada României în Republica Moldova informează că, în conformitate cu decizia Guvernului României, un lot de 50.400 doze de vaccin anti COVID donate Republicii Moldova va sosi cu autocamionul în Vama Leușeni, în data de 27 martie 2021, între orele 14:00-16:00, transmite OFICIAL.
Ambasada României în R. Moldova anunță că ora de sosire exactă va fi confirmată în cursul dimineții de 27 martie 2021.
Autocamionul va fi întâmpinat de ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță.
„Menționăm că nu va fi organizată o ceremonie specială de înmânare a donației, momentul întâmpinării în Vama Leușeni reprezentând oportunități de imagine și scurte declarații pentru presă”, menționează Ambasada.
Cristina Parfeni