Campaniei de informare lansată de AEE s-au alăturat noi participanți

Campaniei de informare lansată de AEE s-au alăturat noi participanți

Vicedirectorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică (AEE), Eugen Gîrlea a vizitat raioanele Basarabeasca, Ceadîr-Lunga și Comrat în cadrul campaniei de informare „Eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente – prioritate a autorităților publice locale”, care se desfășoară  în perioada iunie – august 2021, în toate centrele raionale ale Republicii Moldova și UTA Găgăuzia. Scopul acesteia este diseminarea informației prin intermediul autorităților publice locale, despre eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, astfel, în incinta consiliilor raionale au fost instalate panouri  cu informații la care oricare locuitor din regiune are acces.

Vicipreședintele raionului Basarabeasca pe probleme economice, Petru Scutari,  a comunicat că această campanie este foarte utilă și că Consiliul Raional Basarabeasca va continua să informeze populația privind eficiența energetică.

„Noi vom depune maxim efort să avem o colaborare cât mai bună cu Agenția pentru Eficiență Energetică și mizăm pe continuitate și colaborare”, a afirmat președintele raionului Ceadîr-Lunga, Gheorghe Marangoz.

La rândul său, vicedirectorul AEE a asigurat administraţia raioanelor de susţinere și conlucrare constructivă. „Vă mulțumesc pentru implicarea directă în promovarea eficienței energetice, la nivel local. Vom rămâne în continuare deschiși pentru o colaborare cât mai bună”, a precizat Eugen Gîrlea.

Precizăm că, AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Cristina Gurez

Share