Campanie de informare în raioanele R. Moldova privind domeniul protecției datelor

Campanie de informare în raioanele R. Moldova privind domeniul protecției datelor

Centrul Național pentru Protecția datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a lansat o campanie de informare a cetățenilor despre domeniul protecției datelor cu caracter personal, cu genericul „Te informăm în orașul tău!”.

O echipă, formată din reprezentanții CNPDCP, se vor deplasa lunar, pe parcursul unui an calendaristic, în centrele raionale din republică, pentru desfășurarea acțiunilor stradale de diseminare a materialelor informative, promovarea mesajelor sociale cu privire la drepturile subiecților de date cu caracter personal și realizarea unui șir de instruiri tematice pentru inițierea cadrelor didactice în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Campania are drept scop sporirea gradului de conștientizare a cetățenilor Republicii Moldova, atât din mediul rural, cât și urban, asupra importanței domeniului protecției datelor cu caracter personal.

În cadrul acțiunilor stradale, CNPDCP va promova mesajul – ”Ai Grijă de Datele Tale!” prin intermediul căruia se urmărește educarea, motivarea și încurajarea cetățenilor Republicii Moldova de a acorda o atenție specială protecției datelor cu caracter personal ce îi vizează. Astfel, CNPDCP va instala un stand informativ, unde cetățenii vor fi ghidați cum să procedeze în situații ce vizează protecția datelor cu caracter personal, și anume:

    Când pot fi transmise datele personale către alte persoane;
    Când pot fi divulgate datele cu caracter personal;
    Când pot fi respectate prevederile legislației din domeniul protecției datelor cu caracter personal;
    În ce scopuri poate utiliza o companie datele cu caracter personal;
    Când poate fi solicitată copia buletinului de identitate;
    Care sunt condițiile de instalare a camerei de supraveghere video de către  persoana fizică;

Doina Secrieru

Share