Campania de informare lansată de AEE, susținută de autoritățile publice locale din Bălți, Drochia și Sângerei
Autoritățile publice locale din Bălți, Drochia și Sângerei au devenit parte a campaniei de informare ,,Eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente – prioritate a autorităților publice locale”, lansată de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE). Astfel, în incinta consiliilor raionale din Bălți, Drochia și Sângerei au fost instalate panouri cu informații la care oricare locuitor din regiune are acces, precum: sfaturi la domiciliu sau la birou, măsuri de eficientizare a energiei, iar pentru specialiștii în domeniu sunt disponibile informații despre cerințele minime de elaborare a unui audit energetic, scopul și importanța acestuia.
Potrivit unui comunicat de presă, directorul adjunct al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, Eugen Gîrlea s-a deplasat în cele trei centre raionale pentru a încuraja reprezentanții administrației publice locale să fie parte a campaniei de informare. Dumnealui le-a prezentat în detaliu informațiile disponibile și a răspuns la întrebările ce țin de eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficient.
Prin această campanie de informare ne-am propus să ajungem în toate raioanele, să oferim informații la cat mai multă lume, astfel încât să se țină cont de eficiența energetică atunci când cumpără lucruri la gospodărie. Cât privește APL, ne dorim ca atunci când fac achiziții, să le examineze inclusiv prin prisma eficienței energetice. Împreună putem contribui atât la securitatea aprovizionării cu energie, cât şi la durabilitatea mediului înconjurător şi la combaterea schimbărilor climaterice, obiective comune cu cele urmărite de Comunitatea Energetică Europeană, la care Republica Moldova este parte”, a spus, la evenimente, Eugen Gîrlea.
Campania se desfășoară în perioada iunie – august 2021, în toate centrele raionale ale Republicii Moldova și UTA Găgăuzia. Scopul acesteia este diseminarea informației prin intermediul autorităților publice locale, despre eficiența energetică, auditul energetic și achizițiile eficiente.
E de menționat că, AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Mihaela Rotari