Cadrele didactice, elevii și părinții sunt invitați să participe la Programul ,,Sunt BINE în școala mea”

Cadrele didactice, elevii și părinții sunt invitați să participe la Programul ,,Sunt BINE în școala mea”

Reziliența în mediul școlar, comunicarea eficientă dintre cadru didactic și elev, cultivarea inteligenței emoționale, comunicarea asertivă cu adolescenții în familie, procesarea volumului mare de informație, în funcție de priorități și necesități – subiecte propuse spre discuție în cadrul Programului ,,Sunt BINE în școala mea”, care va derula pe parcursul lunii noiembrie, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.

 A treia ediție a Programului a fost lansată la 2 noiembrie a.c. de către Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu UNFPA Moldova și Centrul Media pentru Tineri.

 În cadrul a cinci sesiuni de discuții, moderate de psihologi și de specialiști din domeniul educației, vor fi abordate subiecte stringente pentru comunitatea educațională în vederea menținerii bunăstării psiho-emoționale.

 Invitații și moderatorii vor împărtăși practici de succes cu referire la subiectele propuse. Ședințele vor fi transmise LIVE pe pagina de Facebook a Ministerului Educației și Cercetării. Sunt invitați să participe cadre didactice, elevi, părinți, pentru a prelua sfaturi de la specialiști privind modalitățile de îmbunătățire a stării emoționale în contextul crizei pandemice.

Share