Ca să eviți intoxicațiile alimentare de Paște, ANSA a făcut o listă de recomandări

Perioada premergătoare sărbătorilor pascale se manifestă prin agitaţie umană sporită, în special la punctele de comercializare a produselor alimentare. Astfel creşte responsabilitatea comercianţilor de a vinde produse sigure, pe de o parte, şi a consumatorilor de a fi atenţi la aceste produse, pe de altă parte. 

În acest sens, pentru a evita riscul de a procura produse neconforme sau chiar periculoase pentru sănătate, ANSA adresează consumatorilor următoarele recomandări:

  1. Procuraţi produsele alimentare, inclusiv cele tradiţionale, numai din unităţi sau spaţii autorizate  sanitar-veterinar.
  2. Citiţi cu atenţie eticheta produselor pentru a vă informa privitor la calitatea şi compoziţia produsului. Informaţia de pe etichetă trebuie să cuprindă: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, cantitatea netă sau volumul de produs, data durabilităţii minimale sau data limită de consum, ţara de origine, condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare, declaraţia nutriţională şi instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar.
  3. Verificaţi integritatea ambalajelor produselor alimentare.
  4. Fiţi atenţi la igiena personalului care vă deserveşte şi la condiţiile sanitare de comercializare a alimentelor.
  5. Verificaţi senzorial calitatea produselor alimentare pe care intenţionaţi să le cumpăraţi (culoare, miros, aspect, gust etc.).
  6. După procurare, păstraţi produsele conform indicaţiilor înscrise de producător pe ambalajul produsului (temperatura de păstrare, umiditatea etc.).

Datorită faptului că în cadrul sărbătorilor de Paşti, tradiţia se caracterizează prin consumul unor produse cu un grad mai ridicat de perisabilitate, cum ar fi mielul pascal şi ouăle colorate, specialiştii ANSA recomandă să procuraţi carnea de miel, ied, iepure sau carne provenită de la alte animale care este însoţită de un certificat sanitar-veterinar şi poartă marca de sănătate. În cazul cînd carnea provine din sacrificările efectuate în locurile temporar amenajate pentru sacrificarea mieilor, aceasta va fi comercializată pe loc, imediat după sacrificare, examinare şi marcare. Carnea de miel poate fi testată de consumatori chiar în momentul în care doresc să o cumpere. Carnea trebuie să fie elastică, iar în cazul apăsării, trebuie să revină la forma iniţială. Mirosul să nu fie acru, rânced sau alterat. Culoarea să fie uniformă în secţiune şi suprafaţa cărnii uşor umedă şi nelipicioasă.

Carnea provenită din sacrificările efectuate în gospodaria proprie este interzisă comercializării pentru consum public.

Un alt produs la mare căutare în această perioadă sunt ouăle, acestea fiind sigure consumului atunci cînd au marcată data ouatului şi sunt însoţite de un certificat sanitar-veterinar. Ouăle trebuie să fie depozitate şi comercializate în spaţii care asigură o temperatură corespunzătoare. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, integră, mată, fără miros şi fără pete. Albuşul trebuie  să fie transparent, omogen, curat, limpede, fără pete sau impurităţi în conţinut. Prospeţimea ouălor se confirmă şi prin densitatea albuşului (cu cât albuşul este mai fluid, gălbenuşul este mai vizibil şi mobil, cu atât oul este mai proaspăt). La ouăle proaspete gălbenuşul trebuie să fie compact, cu culoarea clară de la galben deschis până la galben roşietic, cu miros şi gust plăcut caracteristic ouălor proaspete.

Ouăle învechite se recunosc după următoarele caracteristici: coaja este lucioasă, spaţiul cu aer este mare, albuşul are viscozitate foarte mică  şi este aproape lichefiat.

Nu uitaţi că înainte de consum, ouăle trebuie să fie spălate, deoarece de pe coajă pot pătrunde în alimente microorganisme dăunătoare sănătăţii.

De asemenea, laptele şi produsele din lapte pot fi valorificate de către producători doar în spaţii autorizate sanitar-veterinar şi în condiţiile în care acestea sunt însoţite de un certificat sanitar-veterinar. Comercianţii trebuie să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs şi data obţinerii produsului, înscrise pe o etichetă ataşatã pe ambalaj.

Referitor la alte produse alimentare tradiţionale specifice: cozonaci, prăjituri, produse de panificaţie, legume de sezon, etc. se pot comercializa în spaţii amenajate şi autorizate, sub controlul personalului de specialitate.

           În scopul evitării apariţiei îmbolnăvirilor şi pentru protejarea sănătăţii consumatorilor, ANSA încurajează consumatorii să nu susţină comercializarea produselor alimentare de origine animală sau non-animală din spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitarveterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare.

 

Mihaela Rotari

Share