Bunuri de circa 2,8 mln. – indisponibilizate de ARBI

Bunuri de circa 2,8 mln. – indisponibilizate de ARBI

Bunuri de aproximativ 2.8 milioane de lei au fost indisponibilizate de Agenţia de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI), din cadrul CNA, în baza delegațiilor procurorilor, săptămâna trecută, într-un caz de abuz de serviciu, informează OFICIAL.

Printre acestea se numără o încăpere locativă, un mijloc de transport și 11 terenuri agricole. Tot în această perioadă, 2 delegații ale procurorilor au fost executate, iar în prezent, 178 de delegații sunt în examinare la ARBI.

Pe lângă componenta de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni, CNA și-a desfășurat activitatea și pe alte dimensiuni cum sunt cea de prevenire a corupției, analitică, de expertiză și educație anticorupție. Astfel:

· Direcţia analitică a finalizat 6 analize operaționale și a inițiat 6 – noi, alte 113 de analize operaționale și 3 strategice fiind în procedură;

· Direcţia legislaţie și expertiză anticorupție a recepționat 22 proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 9 de rapoarte de expertiză și 7 avize, 40 de proiecte sunt în examinare;

· În cancelaria Centrului au fost înregistrate 1140 materiale;

· 41 de apeluri au fost recepționate la Linia naţională anticorupţie;

· Au fost eliberate 82 de caziere de integritate;

· Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 6 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție, alte 10 instruiri sunt preconizate pentru săptămâna în curs;

. 6 persoane au fost plasate în Izolatorul de urmărire penală al CNA pe parcursul săptămânii precedente, alți 8 învinuiți se află în Penitenciarul 13.

Share