Biroul politici de reintegrare a făcut un comentariu privind meciurile de fotbal care se vor desfășura la Tiraspol

Biroul politici de reintegrare a făcut un comentariu privind meciurile de fotbal care se vor desfășura la Tiraspol

În contextul deciziei Comitetului Executiv al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA), de a permite desfășurarea jocurilor din cupele europene de fotbal la Tiraspol și a plasării unui comunicat de presă în acest sens, redifuzat și de către Federația Moldovenească de Fotbal (FMF), Biroul politici de reintegrare precizează următoarele.

Biroul a sesizat FMF, cu exprimarea nedumeririi în legătură cu mesajele difuzate în mass-media, prin care se susține că Administrația UEFA a stabilit o pretinsă interacțiune directă cu „autoritățile locale din regiunea transnistreană și a obținut garanții de securitate” pentru buna desfășurare a cupelor de fotbal la Tiraspol.

Federația moldovenească de fotbal a fost atenționată că în contextul conflictului transnistrean nesoluționat și a lipsei unui control efectiv în regiune, comunicarea formală cu Tiraspolul poate avea loc exclusiv prin intermediul Biroului politici de reintegrare al Cancelariei de Stat.

La fel, s-a solicitat FMF să intervină pe lângă UEFA în vederea retragerii și rectificării comunicatului de presă din data de 4 iulie curent și utilizării terminologiei constituționale, ce nu afectează caracterul suveran și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Share