Bilanțul Poliției, în cele 4 zile de odihnă, cu privire la ilegalitățile de pe trasee
În cele 4 zile de odihnă, pe întreg teritoriul țării, ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare au documentate peste 1 500 de șoferi, care conduceau cu abateri de la lege, informează OFICIAL.
Cele mai multe devieri s-au înregistrat pe linia depășirii limitei de viteză, circa 1000 de șoferi. Alții 74 au fost înlăturați de la volanul mașinii, fiindcă se aflau în stare de ebrietate, iar 65 de șoferi nu aveau cuplată centura de siguranță.
În această perioadă, au avut loc 26 de accidente rutiere grave, soldate cu o persoană decedată și 29 traumatizate.
Astfel, INP recomandă conducătorilor auto:
☑️ să păstreze limita de viteză;
☑️ să adopte o manieră sigură de condus;
☑️ să nu conducă în stare de ebrietate;
☑️ să cupleze centura de siguranță și să nu discute la telefon în timpul condusului.
- Fiți foarte atenți la pietonii și bicicliștii care circulă pe marginea drumului, atât în localități, cât și în afara acestora.
Mihaela Rotari