Biciclist accidentat mortal! Polițiștii au efectuat câteva împuşcături în anvelope pentru a opri automobilul
Şefului Direcţiei protecţia consumatorilor Bălţi, învinuit de accidentarea mortală a unui biciclist şi părăsirea locului accidentului rutier a fost condamnat la închisoare cu executare, anunță Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.
Procurorii au demonstrat că, în octombrie 2016, inculpatul, conducând în stare de ebrietate automobilul de serviciu de model „Dacia Logan” în apropierea satului Măgdăceşti r-ul Criuleni, a încălcat regulile de circulaţie rutieră tamponând din spate un biciclist, care se deplasa regulamentar pe traseu. În urma leziunilor grave cauzate, victima a decedat pe loc, iar şoferul a părăsit locul accidentului rutier continuându-şi drumul în viteză. La cerinţa oamenilor legii de a stopa automobilul acesta a accelerat viteza, fiind urmărit de inspectori aproximativ 35 de km, după care aceştia au efectuat câteva împuşcături în anvelope, inculpatul pierzând controlul volanului, fiind reţinut.
Pentru cele incriminate, recent, inculpatul, în vârstă de 43 de ani a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de detenţie şi obligat să achite în folosul succesorului părţii vătămate suma de 55 mii de lei drept prejudiciu moral şi material cauzat prin infracţiune.
Sentinţa este cu drept de atac.
Maria Roșca