Avocat șantajat cu 9 mii euro de deținutul căruia i-a facilitat eliberarea din închisoare, cu aproape 1000 de zile mai devreme
Ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea unui fost deținut pentru șantajarea avocatului care în 2021 a obținut reducerea detenției lui în închisoare cu aproape 1000 de zile, pentru condițiile din penitenciar.
Deținutul cu vârsta de 40 de ani își ispășise pedepsele penale 13 ani, inclusiv pentru escrocherie, șantaj (similar acestui caz), dar și atentarea la viața unui polițist, în penitenciarele din Chișinău, Bălți și Taraclia. După eliberarea din detenție, acesta a plecat din țară, iar la revenire în 2023, a pretins de la avocat suma de 9.000 EUR.
Ca motiv invocat, acesta a pretins că avocatul ar fi primit această sumă de la rudele sale – nu doar suma de 3.000 lei indicată de către avocat în bon – pentru reducerea termenului de pedeapsă. În acest sens, învinuitul îl amenința și cu depunerea unei plângeri la Centrul Național Anticorupție (CNA). În contextul acestui șantaj, avocatul a depus plângere la autorități.
Pentru stabilirea adevărului, oamenii legii au verificat această acuzație a învinuitului, care însă nu s-a adeverit. Ulterior, avocatul a consimțit ca să-i transmită prima parte a banilor pretinși de către învinuitul îi pretindea, sub controlul autorităților, astfel încât fapta penală să fie confirmată printr-un plus de probe. Cei doi și-au dat întâlnire pe o stradă din Chișinău, unde în timpul transmiterii banilor de către avocat, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” fostul deținut a fost reținut pentru șantaj.
Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus arestarea acestuia pe un termen de 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor. În acest timp, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.